Skip to content
Focus Recent

ICCJ l-a achitat definitiv pe Tăriceanu în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv, luni, pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în dosarul în care era acuzat de mărturie mincinoasă. Tăriceanu a fost acuzat de procurorii DNA că a minţit în declaraţiile date ca martor în dosarul retrocedării unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, în care sunt judecaţi prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

ICCJ a respins recursul DNA şi a menţinut decizia de achitare de la prima instanţă.

La termenul din 25 februarie, instanţa a admis o probă cu înscrisuri solicitată de DNA şi a respins proba testimonială solicitată tot de procurorii anticorupţie, mai exact reaudierea unor martori, între care Şerban Mihăilescu, Dan Andronic, Victor Ponta. Instanţa a stabilit atunci un nou termen pentru 25 martie, la care să se prezinte şi Tăriceanu, la acea dată fiind amânată pronunţarea pentru 8 aprilie. Atunci, pronunţarea a fost amânată din nou, pentru 22 aprilie.

Procesul în care Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului a început iniţial în 14 martie 2017 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Citește mai departe pe PSNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.