Skip to content
Ediția de astăzi Social

IMPORTANT! 119 – Număr unic gratuit pentru copii

Guvernul României a lansat miercuri, 5 ianuarie, numărul unic gratuit pentru copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare a copilului. Proiectul este parte integrantă a Programului Național de Suport al Guvernului pentru copii, în contextul pandemiei de COVID 19 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, adoptat prin OUG. nr. 105/2021.

La acest număr pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore.

Scopul acestui număr unic la nivel național este de a depista și interveni cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real, în situațiile în care integritatea fizică și psihică a copiilor este în pericol.

Numărul 119 beneficiază de o infrastructură complexă de intervenție specializată și suport pentru copii, în timp real:

–      în cele 47 de Direcții de Protecție a Copilului din țară funcționează începând de astăzi birouri de operatori call-center 24/24 de ore, care preiau apelurile;

–      operatorii call-center utilizează o platformă digitală integrată, interconectată cu numărul 112;

–      fiecare apel este monitorizat, gestionat în baza unor proceduri clare și niciun caz nu poate fi închis fără soluționare;

–      există echipe mobile de intervenție specializată ale DGASPC în fiecare județ din țară, formate din specialiști în protecția copilului, care intervin în timp real 24/24 ore;

–      în situațiile de risc imediat la adresa vieții copilului, numărul 119 este interconectat cu numărul unic de urgență 112, care preia cazurile în regim special;

–      în situațiile în care copiii necesită doar suport psiho-emoțional, sunt transferați telefonic către echipele de psihologi existente la nivelul tuturor DGASPC din țară.

Pentru ca astăzi să avem operațional numărul 119, peste 100 de specialiști ai STS, în 41 de județe, au achiziționat echipamente și suport logistic, au instruit operatorii și au coordonat departamentele tehnice ale operatorilor de comunicații mobile, cele 47 de DGASPC au realizat un efort susținut de organizare internă și alocare de resursă umană concretizat în 280 de operatori call-center și peste 100 de specialiști constituiți în echipe mobile, iar ANPDCA a elaborat procedurile interne de gestionare a apelurilor.

Tot acest proces a fost coordonat și minuțios urmărit și sprijinit de la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.

Numărul 119 reprezintă un salt uriaș pe care Guvernul îl realizează pentru depistarea cazurilor de abuz împotriva copiilor și pentru intervenția specializată în timp real. Este momentul în  care putem vorbi despre un sistem dinamic, transparent și unitar la nivel național prin care putem să ajungem la copiii aflați în situații grave și el este rezultatul unui amplu proces colaborativ și de reglementare derulat în ultimul an”, a declarat Mădălina Turza, Consilier de stat la Cancelaria Prim-ministrului.

Programul Național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, prevede următoarele măsuri care se află în diferite stadii de implementare:

  • 70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de Pandemia de COVID-19;
  • introducerea de către Ministerul Educației în curriculum școlar a tematicilor de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online;
  • Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puțin 7000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile disruptive psiho-emoțional;
  • Introducerea unui modul de formare a competențelor în domeniul psiho-emoțional pentru profesori la nivel de masterat didactic;
  • Desemnarea de inspectori școlari dedicați pentru managementul incluziunii și al suportului psiho-pedagogic;
  • Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ;
  • Dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză și sortare intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanțial componenta de combatere a pornografiei infantile și a exploatării și abuzului minorilor online;
  • Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruți;
  • Crearea unui număr unic la nivel național pentru urgențe legate de copii;
  • Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât și specialiștilor și părinților. Aceasta va conține materiale de specialitate, realizate de profesioniștii în domeniu, ghiduri și proceduri.

Durata Programului este de 2 ani și va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro. Comitetul interministerial pentru elaborarea Programului național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, a finalizat la sfârșitul lunii august lucrările tehnice. Timp de trei luni, zeci de experți, psihologi, medici psihiatri, elevi și părinți au contribuit la elaborarea unuia dintre cele mai ample programe dedicate stării de bine a copilului și familiei. Comitetul a fost înființat prin decizia prim-ministrului, a fost coordonat de consilierul de stat Mădălina Turza și a avut ca scop elaborarea proiectul de Ordonanță de Urgență  pentru adoptarea Programului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.