Noul Program „Casa Verde”, destinat instalării de panouri fotovoltaice, începe luni, 9 septembrie şi se va adresa persoanelor fizice, ce pot deveni, astfel, şi producători de energie electrică.
Conform datelor Ministerului Mediului, prezentate recent de către fostul ministru de resort, Graţiela Gavrilescu, prin bugetul alocat pentru acest program vor putea fi finanţate proiecte pentru circa 33.000 de unităţi locative, potrivit PSNews.ro
Enel a semnat contractul cu AFM pentru instalarea de panouri fotovoltaice subvenţionate. Care este oferta companiei pentru persoanele fizice
Schimbarea mai puţin ştiută a programului de instalare de panouri fotovoltaice subvenţionate. Cât vă costă şi cum vă afectează
„Minimul de putere instalată este de 3 Kw şi se va putea din acel moment să negocieze şi cu societăţile de electricitate şi vor încheia contractul de racordare. Am aproximat că 33.000 de unităţi locative vor fi posesoare a acestor celule fotovoltaice. Ne gândim de pe acum ce sume să identificăm, împreună cu Ministerul Dezvoltării, alţi bani pentru un alt program şi lărgirea acestuia şi la persoane juridice şi instituţii publice. Dăm dovadă de mare responsabilitate, prin acest program. Încercăm să facem şi noislucruri pe care alte ţări le-au făcut mai demult. Consider că a venit momentul în care fiecare dintre cei care doreşte să facă o economie, la buget să poată accesa banii prin Programul Operaţional Regional şi de la Administraţia Fondului pentru Mediu”, a spus oficialul.
Ce trebuie să ştii despre programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenţionate pentru persoane fizice
AFM a publicat lista cu cele 260 de firme de instalatori de panouri fotovoltaice, la nivel national, prin care se va derula programul de instalare propriu-zisă în urma căruia 33.000 de locuinţe din România vor avea câte un sistem fotovoltaic subvenţionat cu până la 20.000 de lei. Începând din data de 9 septembrie, persoanele fizice se pot înscrie în program, la una dintre aceste 260 de firme, care în zilele următoare vor semna contractele cu AFM.
Panouri fotovoltaice subvenţionate 2019: Lista cu cele 260 de firme validate de AFM
Lista cu cele 260 de firme validate de AFM să participe la acest program, din toate judeţele ţării. Acolo sunt şi datele de contact ale fiecăreia.
Practic, prin aceste firme se va derula programul, şi ar fi bine ca cei interesaţi să înceapă să contacteze aceste firme.
Ce au de făcut oamenii, foarte clar, ne spun reprezentanţii Tritech Group SRL, firma care produce panouri fotovoltaice la Constanţa şi care este printre cele 260 de firme prin care se vor monta panourile.
„În acest moment, după publicarea listei instalatorilor validați în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, așteptăm cu interes să semnam contractul de participare în program cu Administrația Fondului pentru Mediu.
După ce vom avea accces în platforma electronică dedicată programului vom putea primi înscrieri din partea beneficiarilor finali.
Cine vrea să își instaleze panouri fotovoltaice acasă, vine la noi sau la un alt instalator validat, cu documentele necesare înscrierii: cererea de finanțare, copie după cartea de identitate, extras de carte funciară și cele două certificate fiscale (de la bugetul local și de la bugetul de stat).
Pentru documentația completă în cazuri speciale trebuie verificat articolul 21 din Ghidul de finanțare.
Pasul al doilea este ca noi să încărcăm în aplicație documentele și să așteptăm rezervarea finanțării. Al treilea pas este demararea procedurilor de obținere a ATR (aviz tehnic de racordare), caz în care documentația depinde de fiecare distribuitor de energie electrică în parte.
Pasul al patrulea este instalarea propriu-zisă a sistemului de panouri fotovoltaice, iar pasul al cincilea este decontarea plății în relația firmei instalatoare cu Administrația Fondului pentru Mediu”, ne-a spus Teodora Adamache, specialist marketing la Tritech.
Panouri fotovoltaice subvenţionate 2019: ATR trebuie obţinut de solicitant
ATR trebuie obţinut de solicitant, nu de firma de instalatori, iar acesta are la dispoziţie 90 de zile să îl obţină de la distribuitorul de energie electrică.
De la momentul în care AFM şi-a dat acordul pentru dosarul unui solicitant şi i-a rezervat finanţarea, firma de instalare are la dispoziţie opt luni să instaleze sistemele fotovoltaice.
Bugetul alocat acestui program este dee 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM. Asigură instalarea a 33.000 de sisteme pentru tot atâtea locuinţe.
Panouri fotovoltaice subvenţionate 2019: ce se finanțează
-cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric);
-cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice (15% din costurile echipamentelor şi instalaţiilor electrice);
-TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Panouri fotovoltaice subvenţionate 2019: care este valoarea finanțată
Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 20.000 lei.
Panouri fotovoltaice subvenţionate 2019: exemplu de calcul
Beneficiarul finanțării achită instalatorului contribuția proprie (ex. de calcul – în situația unei investiții cu valoarea totală de 22.230 lei, finanțarea acordată este de 20.000 lei pentru o putere instalată de cel puțin 3kWp, iar contribuția proprie a persoanei fizice este de 2.230 lei; în situația în care investiția are o valoare totală de peste 22.230, finanțarea este de 20.000 lei, iar persoana fizică susține diferența.
Contractul de finanţare aferent Programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost parafat, luni, 26 august 2019, de către preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Cornel Brezuică, şi viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.
Bugetul alocat acestui program este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM.
Prin accesarea programului, pot fi instalate sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.
Pentru a beneficia de finanţare în cadrul programului, persoana fizică trebuie să respecte criteriile de eligibilitate a solicitantului, criteriile de eligibilitate a proiectului şi cerinţele tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare pentru înscriere aşa cum se regăsesc în Ghidul de finanţare disponibil pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă programului.
Scopul programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.
Începând din 26 august, lista cu instalatorii aprobaţi în cadrul programului a fost publicată pe site-ul AFM, iar instalatorii validaţi în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” au semnat contractele de participare în perioada 2 – 6 septembrie 2019.
Dosarele de finanţare pentru noul program se vor depune exclusiv electronic, iar pentru fiecare proiect eligibil solicitantul poate primi 20.000 de lei, indiferent de costul instalaţiei, diferenţa urmând să fie suportată de către acesta.