Skip to content
Recent

Klaus Iohannis: Nu există nicio intenție de a intra în lockdown după alegeri

Președintele României Klaus Iohannis a anunțat că nu are de gând să ia o măsură pentru a impune instituirea unei carantine la nivel național.

În acest context de carantină – lockdown, două noțiuni foarte vehiculate de dumneavoastră, colegele și colegii dumneavoastră din toate redacțiile, vreau să fie foarte clar, nu există nicio intenție, eu nu intenționez să promovez instituirea unei carantine la nivel național, un așa-numit lockdown, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, nu există nicio intenție de a intra în lockdown după alegeri. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără niciun fel de scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional și vor să ne spună ce s-ar putea întâmpla, Lockdown-ul nu se întâmplă”, a declarat șeful statului.

Klaus Iohannis a precizat că este nevoie de eforturi susținute pentru a obține schimbări pozitive.

Abordarea pe care am avut-o până acum s-a dovedit că dă rezultate și o vom menține în continuare. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale, deci în localități, acolo unde situația o impune, unde avem o creștere prea mare a numărului de cazuri. Trebuie să facem eforturi susținute pentru a obține schimbări pozitive, dar și la nivelul altor indicatori relevanți, pentru că, din păcate, mortalitatea și gradul de ocupare a secțiilor de terapie intensivă sunt încă mult prea ridicate. Prea mulți români pierd zilnic lupta cu acest virus teribil și lasă în urmă familii îndurerate, prea multe persoane dezvoltă forme severe de boală, care necesită tratament de specialitate și internare prelungită în spital. Medicii și întregul personal de suport angrenați în această bătălie – este o adevărată bătălie – depun eforturi uriașe, aproape supraomenești, pentru a salva vieți. Fac din nou un apel către oameni să respecte în continuare regulile de prevenție pentru că numai în acest mod, fiind solidari și responsabili, putem spera să obținem rezultate pe termen lung și să scădem rata infecțiilor”, a mai declarat președintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.