Ministerul Turismului a lansat în urmă cu două zile un clip oficial de promovare a României. Sub sloganul „României ca destinaţie ideală pentru 365 de zile de vacanţă pe an” sunt prezentate mai multe zone frumoase din țară, mai puțin din Mehedinți.
Cei care au realizat acest film nu au vrut ori nu au știut că pe teritoriul județului Mehedinți se află piciorul Podului roman de la Drobeta Turnu Severin, care a fost una dintre cele mai grandioase construcţii de acest gen din întreaga antichitate.
Că tot în Mehedinți, turiștii pot vizita Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, unul dintre cele trei poduri naturale existente în lume şi al doilea ca mărime din Europa.
Că în Clisura Dunării este sculptată în munte Statuia lui Decebal, înaltă de 42 de metri, care i-a făcut pe jurnaliştii de la Business Insider să o plaseze în top cinci al celor mai mari statui din lume, alături de Statuia Libertăţii, Colosul din Roodos, Budhha din Myanmar şi Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro.
Că de peste 20 de ani Clisura Dunării atrage ca un magnet casele de producţie de film din România, dar şi televiziuni britanice, elveţiene, germane, austriece şi franceze, care au realizat în zonă mai multe documentare istorice şi ştiinţifice.
Cert este că până la această oră, Consiliul Județean Mehedinți nu a avut nicio reacție la acest fapt de netolerat având în vedere că este un film realizat pe bani publici. De altfel, este greu de crezut că ar putea avea o reacție dacă ne gândim că pe site-ul acestei instituții nu se găsește niciun filmuleț de prezentare al județului.