Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Mehedințiul sub Cod Roșu. Furtuna a făcut prăpăd

 

Mehedințiul a fost lovit duminică seară de o furtună puternică, în urma căreia au fost rănite persoane, iar mai mai multe acoperișuri de bloc au fost luate de vânt.

Prăpădul s-a năpustit asupra județului Mehedinți duminică seară, în jurul orei 22,00. În aproximativ o jumătate de oră, o furtună puternică a pus la pământ mai multe acoperișuri de bloc în municipiul Drobeta Turnu Severin, dar a smuls și copaci ori stâlpi de electricitate în alte localități ale județului Mehedinți.

 „Patru persoane au necesitat îngrijiri medicale acestea fiind transportate la UPU de către echipajele SAJ. În localitatea Șimian, pe Calea Hinovei, un panou a căzut peste un autoturism în care se aflau patru persoane (2 adulți și 2 copii). După acordarea primului ajutor medical celor doi adulți,  care au suferit traumatisme, acestia au fost  transportati la spital. Cei doi copii nu au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta.

Tot la Șimian, un foișor din lemn a căzut peste o persoană, aceasta fiind asistată medical de către un echipaj SAJ.

Și în Drobeta Turnu Severin o persoană a avut nevoie de ajutor, după ce fereastra locuinței în care se afla a  fost spartă, în urma căderii unui panou.

În localitatea Cerneți nu se poate intra dinspre centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin pentru că pe carosabil sunt căzuți mai mulți stâlpi de electricitate.

Totodată, pompierii intervin la această oră și pentru îndepartarea mai multor copaci căzuți pe autoturisme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.