Skip to content
Focus Recent

Ministrul Agriculturii Adrian Oros a anunțat ce plăți a făcut pentru fermierii afectați de secetă

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Adrian Oros a anunțat că s-au făcut plăți pentru fermierii afectați de secetă.

Referitor la plata avansurilor: până în momentul de față s-au plătit 1.18 miliarde euro pentru un nr. de 677.945 fermieri – 81.59%;

Ministrul Agriculturii a declarat că pentru prima dată toți beneficiarii vor primi avansul indiferent dacă se află sau nu în eșantionul de control, iar de la 1 decembrie se va plăti restul până la suma totală.

Situația schemelor noi de sprijin pentru fermierii afectați de pandemia Covid-19, respectiv de fenomenele meteorologice extreme – seceta pedologică, inițiate și aprobate fie prin Ordonanță de Urgență, fie prin Măsura 21.

  • Sectorul bovin – peste 90 capete – au fost depuse 544 cereri de plată, iar valoarea schemei de ajutor de stat este de 35.700.000 lei.
  • Sectorul avicol – au fost depuse 315 cereri de plată, iar valoarea totală a acestei scheme de ajutor de stat este de 109.800.000 lei
  • Sectorul suin – au fost depuse 299 cereri de plată, iar suma totală autorizată la plată este 119.560.000 lei

În cadrul Măsurii 21 au depus cerere de plată 122.986 de fermieri unici, din care:

sector bovine – 44.960 cereri pentru un număr de 594.974 animale

 sector ovine-caprine – 40.067 cereri pentru un număr de 8.709.852 ovine

 sector legume, fructe și cartofi – 46.451 cereri pentru 66.526 hectare

Din 25 noiembrie se va demara plata aferentă acestor măsuri, celelalte măsuri fiind deja plătite.

Ministrul a reamintit schema de ajutor de stat acordată producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019 afectați de seceta pedologică – au fost 27.861 beneficiari pentru o suprafață de 1.11 milioane ha și s-au efectuat plăți de 850 milioane lei.

Sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză a fost plătit. Pentru aceasta măsură au fost depuse 24 de cereri, cu o valoare totala de 19,1 milioane euro.

Pentru apicultori s-au acordat măsuri de sprijin în valoare de 50 milioane de lei pentru 6.000 de beneficiari (25 lei / familia de albine).

Referitor la rectificarea bugetară, ministrul Oros a transmis că vor fi asigurate fondurile necesare pentru efectuarea următoarelor plăți:

  • 1,3 miliarde de lei pentru plata finală a Campaniei 2020 din care 204 milioane de lei reprezintă diferența pentru ajutorul acordat pentru seceta pedologică care a afectat culturile de toamnă – întrucât au fost plătite prin cele 850 milioane de lei doar 82%, iar la această rectificare se vor plăti restul sumelor și 176 milioane de lei pentru plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură.

De asemenea, ministrul a informat că a fost pregătită și notificată Comisiei Europene Ordonanța de urgență pentru despăgubirile privind pagubele generate de secetă pentru culturile înființate în primăvară – 1,2 milioane hectare, pentru care vor fi necesare fonduri de 1 miliard lei.

Anul acesta se vor primi toate cererile, iar plata se va efectua la începutul anului viitor. În acest sens se așteaptă aprobarea Comisiei și resursele bugetare necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.