Skip to content
Ediția de astăzi Social

Ministrul Energiei Virgil Popescu: Am introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat

Ministrul mehedințean al Energiei Virgil Popescu a anunțat miercuri, 19 ianuarie, că au introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizori.

”Așa cum guvernul a promis, astăzi am introdus obligativitatea recalculării facturilor emise eronat de către furnizori; emise eronat, adică neaplicarea mecanismelor de plafonare și compensare. Furnizorii au obligația să le recalculeze fără penalități în termen de 15 zile și, de asemenea, pe perioada aceasta de 15 zile se suspendă inclusiv o eventuală plată a acestora. De asemenea, pentru a preîntâmpina posibile/eventualele abuzuri ale vreunei părți față de clienți, pe perioada prezentei ordonanțe de urgență, de plafonare și compensare, sunt interzise, practic, debranșările. Exact ceea ce am promis am și făcut, începând de la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței Ministerului Muncii prin care se modifică, se reintroduce – și domnul ministru o să vă spună – şomajul tehnic, se modifică și alte acte normative, respectiv Ordonanța 118 și Legea 259 (…)  Toţi consumatorii casnici, pe perioada de aplicare a acestei legi, nu numai vulnerabili, deci toţi consumatorii casnici vor beneficia de interzicerea debranşării. Eu sper ca toată lumea să fie de bună credinţă şi să nu abuzeze de acest lucru şi efectiv cei cărora li se întâmplă lucruri şi cu adevărat nu pot să îşi plătească facturile, şi perioada se va extinde cu încă 90 de zile după finalizarea acestei scheme de ajutor, finalizarea legii, aşa cum a fost şi data trecută în lege”, a declarat ministrul Energiei.

Virgil Popescu a explicat cum se va face concret recuperarea sumelor pentru cei care au plătit în avans.

Există procedură, regulament special pentru aceste diferende între client şi furnizor, procedură stabilită de ANRE. Dacă diferenţa de sumă este mai mare de 100 de lei, atunci, la cererea clientului, în termen de cinci zile, furnizorul are obligaţia de a efectua plata, dacă diferenţa e mai mică de 100 de lei, atunci se recuperează din factura următoare”, a precizat demnitarul.

Cum putem recunoaște o factură greșită?

Deci o factură care nu are plafon, nu are elemente care să arate că este plafonată și nu are elemente care să arate că este compensată, evident că nu are aplicate mecanismele de compensare. Există o singură situație când acest lucru nu poate fi, nu este aplicat, când prețul este atât de mic, ceea ce nu cred că este cazul în acest moment, și nu este nevoie de plafonare și de compensare. Este evident că fiecare dintre noi știm cam cât plătim”, a mai precizat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.