Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu critică în termeni duri intenția primarului Severinului Marius Screciu de a contracta un împrumut pentru extinderea rețelei de gaz a Severinului, precizând că putea să acceseze bani de la Guvern pentru a face asta.
”Cum să îți bați joc de severineni? Studiu de caz: primarul Marius Screciu! Edilul social democrat vrea să împrumute 7.413.402 euro (deci practic îndatorează și mai mult primăria și, implicit, severinenii) pentru extinderea rețelei de alimentare cu gaze naturale, pe care crede că îi va recupera de la o firmă privată, într-un an de zile (care este bine cunoscut că nu a reușit să aducă gazul în casele severinenilor pentru că nu au avut suficienți bani) deși putea să acceseze fonduri guvernamentale pentru asta! Însă primăria Drobeta Turnu Severin nu poate accesa niciun euro din miliardul destinat dezvoltării rețelelor de distribuție a gazelor naturale, program care poate fi accesat din 17 august 2020. De ce? Pentru că a refuzat în 2019 să aprobe proiectul consilierilor PNL de a retrage dreptul de concesiune a distribuției de gaze firmei private. Cam despre asta este vorba”, a precizat ministrul mehedințean al Economiei.
Primarul Marius Screciu a anunțat recent că primăria va investi în extinderea alimentării cu gaze în tot Severinul.
”În această decizie m-am consultat, în ultimele luni, cu președinții și administratorii asociațiilor de proprietari din municipiu și cu severinenii, decizia unanimă fiind că cea mai bună soluție este renunțarea la contractele cu Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică (SPAET) și astfel fiecare severinean să-și poată administra propriul consum și confort casnic. Valoarea estimată ce ar trebui investită pentru a dezvolta rețeaua de distribuție gaze naturale pe raza municipiului este de 7.413.402 euro, fonduri pe care municipalitatea le va contracta printr-un împrumut. Ulterior, vom recupera eșalonat sumele investite, de la concesionarul serviciului de distribuție a gazelor naturale, respectiv SC Mehedinți Gaz SA. Preconizăm ca, astfel, în maximum doi ani să terminăm extinderea rețelei de gaze în tot municipiul și astfel să sporim gradul de confort al orașului și să sprijinim dezvoltarea economică accelerată”, a mai anunțat Screciu.
Pana la urma noi suferim ceea ce politicienii din ignoranta si din incompetenta dispun asupra confortului fiecaruia. Extinderea retelei de gaz a fost, este si va fi o problema in Severin. Se instaleaza haotic ,in functie de interese lustificate pueril de catre cei care ar trebui sa fie impartiali. Vom suferi si in viitor cu toate promisiunile unora. Nu se adeveresc in nici unfel Dezamagire ce se va concretiza la vot. Indemn pe toti cei care nu se simt in confortul lor in acest oras sa aleaga nu sa voteze la cele doua scrutinuri. II indemn sa nu semneze candidaturi in nici o imprejurare deoarece aducand la putere oameni necalificati in administratia locala si parlamentara sufera dupa aceea inca 4 ani.