Skip to content
Administrație locală

Ministrul PSD Daniel Suciu a vizitat, din nou, județul Mehedinți

Deși moțiunea de cenzură a trecut, un nou Guvern nu a fost încă învestit, drept urmare Guvernul PSD mai are o serie de atribuții. Astfel că Daniel Suciu, care încă este la ministerul Dezvoltării, a vizitat miercuri, 30 octombrie, județul Mehedinți.

Cu această ocazie a semnat contracte cu fonduri europene, în valoare de 27,5 milioane de euro pentru investiții în Drobeta Turnu Severin.

Președintele PSD Mehedinți Aladin Georgescu a anunțat că ministrul a semnat la Primăria Drobeta Turnu Severin, șase contracte pentru investiții de regenerare și mobilitate urbană în municipiu, în valoare de 27,5 milioane euro.

Banii vor fi folosiți pentru realizarea unor spații verzi acolo unde nu s-au amenajat până acum, parcuri, dar și pentru reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din cartierele orașului”, a anunțat președintele CJ Mehedinți.

Daniel Suciu a anunțat că sunt în stadiu avansat licitațiile pentru modernizarea bazinului de înot.

După foarte mulți ani de așteptare, după foarte multe promisiuni, foarte mulți ani de neîncredere, eu am spus în luna martie că îmi asum, împreună cu colegii mei, ca această investiție să fie adusă la stadiul de certitudine și cu finanțare asigurată. Astăzi, când vorbim, caietul de sarcini este realizat, este verificat în această perioadă, astfel încât licitația să fie urcată pe SICAP. Estimez că nu trebuie să treacă sfârșitul anului și un câștigător să fie desemnat pentru acest obiectiv”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu.

Edilul Severinului a făcut un apel la posibilul viitor Guvern PSD să nu neglijeze această investiție.

Îi rog respectuos pe cei care vor veni după Guvernul PSD să înțeleagă importanța acestui obiectiv, să nu avem idei de genul, nu mai sunt bani! Nu, este extrem de important pentru comunitate. Oamenii, atât pe rețelele de socializare, cât și față în față ne întreabă de Bazinul de înot”, a declarat și primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Proiectul prin care se va reabilita și moderniza Bazinul Olimpic din Drobeta Turnu Severin are o valoare de 53 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.