Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Mobilizare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid-19, în zonele aglomerate din județul Mehedinți

Acțiunile pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19 au continuat și în acest weekend, cu efective mărite, în zonele aglomerate de pe raza județului Mehedinți, în centrele comerciale, piețele, târgurile, terasele, ștrandurile, cluburile în aer liber și zonele de promenadă.

În cadrul activităților au participat peste 350 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului, care au urmărit respectarea regulilor de protecție sanitară, în contextul stării de alertă.

În cadrul acestor activități, în sistem integrat, au fost verificați peste 295 de operatori economici cu privire la respectarea normelor legale impuse pe perioada stării de alertă.

Astfel, au fost aplicate 170 sancțiuni contravenționale, dintre care 86 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoarea totală de peste 17.500 lei.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.