Skip to content
Ediția de astăzi Recent Social

Pestă porcină: DSVSA Olt a testat probe și din județul Mehedinți

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimenteor Olt a anunțat că este monitorizat în permanenţă statusul de sănătate al animalelor prin recoltarea de probe de la porcii cu orice semne de boala sau morţi, atât din exploataţiile comerciale cât si din gospodăriile populaţiei.

De asemenea, au mai anunțat că au fost lucrate în ultimile două zile un număr de 37 probe provenite de la porcii mistreţi împuşcaţi din 16 fonduri de vânătoare din ele 56 aflate pe teritoriul judeţului Olt, toate probele fiind negative conform buletinelor de analiza emise de LSVSA Olt, laborator desemnat de ANSVSA pentru efectuarea detecţiei genomului virusului pestei porcine africane pentru probele provenite din judeţul Olt şi din judeţele din zona de sud-vest (Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea).

Pentru a vă putea proteja animalele trebuie să respectați mai multe reguli.

  • Nu participa la târgurile de porci și evită să vinzi/cumperi animale
  • Nu lăsa porcii liberi, nici măcar în gospodarie, cu atât mai mult în afara ei
  • Nu intra în adăposturile porcilor cu hainele și încălțămintea cu care ai fost în afara gospodăriei, deoarece ele pot fi contaminate. La intrarea și ieșirea în/din adăpost dezinfectează încălțămintea/uneltel
  • Nu hrăni porcii cu resturi alimentare sau cu furaje care nu au fost preparate termic (virusul este inactivat la 80 de grade Celsius).
  • Îndepărtează iarba din apropierea țarcului porcilor
  • Asigură-te că mistreții nu se apropie de gospodărie
  • Întreabă medicul veterinar despre cele mai bune soluții de dezinfectare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.