Skip to content
Ediția de astăzi

Președintele Klaus Iohannis: Pentru a domoli acest val trei este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare

Președintele Klaus Iohannis a declarat că valul trei al pandemiei nu va dispărea de la sine, de aceea este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare.

Setul de măsuri de care dispun autorităţile este cunoscut, sunt restricțiile care sunt în vigoare în toată țara, sunt restricțiile care se iau suplimentar în localitățile care au o rată de infectare foarte mare și evident, este campania de vaccinare, care prinde din ce în ce mai multă viteză, însă trebuie să fim – și trebuie să fiu foarte sincer – acest val trei, fiindcă suntem în valul trei, nu dispare de la sine. Pentru a domoli acest val trei este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare. Prin combinația acestor două vom trece și peste acest val trei. Încă o dată, sunt foarte îngrijorat, situația este extrem de serioasă și fac un apel la toți românii să respecte restricțiile și să se înscrie pentru vaccinare. Doar prin combinația acestor măsuri putem să trecem de pandemie. Restricții, probabil, sunt necesare acolo unde se formează aglomerații și probabil, este nevoie de a reduce aceste aglomerații, în special în weekend. Probabil vor trebui schimbate orele de deschidere și pentru magazine, și pentru mall-uri. Pe scurt, trebuie eliminate aglomerările și este în interesul nostru, al tuturor. În fond, dacă respectăm restricțiile, noi îi ajutăm pe cei din prima linie – medicii, personalul medical – și îi ajutăm pe cei mai puțin norocoși dintre noi care fac o formă mai gravă de boală”, a declarat președintele României.

Klaus Iohannis a anunțat ce se întâmplă și cu școlile.

Deja știm că foarte mulți copii învață online. Sunt doar cei mai mici și cei din clasele care au examene care merg fizic la școală, însă dacă numărul de pacienți crește și se vede că suntem într-o fază de creștere, trebuie intervenit și aici. Cred că propunerea făcută de ministrul Educației este una acceptabilă, să se contopească cele două vacanțe și în loc de o săptămână acum, de Paștele Catolic, și încă o săptămână, când avem Paștele Ortodox, să le contopim și în acest fel să eliminăm un factor semnificativ de răspândire a bolii. Este, sigur, complicat, este complicat, înțelegem acest lucru, pentru părinții care, iarăși, vor avea copiii acasă, dar cred că niciun sacrificiu nu este prea mare pentru sănătatea copiilor noștri”, a mai explicat președintele României.

Pentru România nu dorim o carantină națională

Klaus Iohannis a mai spus că acolo unde rata de infectare crește se vor lua suplimentar măsuri și se vor impune restricții suplimentare.

Deciziile se iau în plan național și pentru România nu dorim o carantină națională, fiindcă nu rezolvă problema și nu e aceeași situație în fiecare localitate. Credem că măsurile generale, restricțiile generale sunt acum în vigoare și rămân în vigoare, iar acolo unde rata de infectare crește se vor lua suplimentar măsuri și se vor impune restricții cum sunt cele care probabil vor fi luate pentru București, cu limitarea circulației într-un fel în weekend. Însă ceea ce este foarte important și pot să vă spun că o să fiu foarte ferm și clar în Consiliu – trebuie să accelerăm vaccinarea. Trebuie să accelerăm vaccinarea și trebuie să luăm absolut toate măsurile care pot fi luate împreună cu producătorii de vaccinuri pentru a crește viteza de vaccinare. Până acum, aceste solicitări pe care le-am avut și eu, și alții, au dat rezultate, avem doze suplimentare. De exemplu, în aceste două săptămâni, ultimele două săptămâni din martie, primim multe doze suplimentare dintr-un vaccin care este foarte căutat și cred că se poate face mai mult. În paralel, vom discuta despre certificatul care arată dacă o persoană a fost vaccinată sau a avut boala, sau a făcut un test, și aceste chestiuni vor fi probabil lămurite în cursul acestui Consiliu. Deci, măsuri se iau peste tot, însă pandemia nu va dispărea de la sine. Este nevoie de respectarea restricțiilor și de accelerarea campaniei de vaccinare”, a mai declarat președintele României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.