Skip to content
Social

Primarul Screciu anunță că se construiesc mai multe locuri de joacă în Severin

Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin Marius Screciu anunță că în perioada următoare se vor construi noi locuri de joacă, iar investiția va fi de 5 milioane de lei.

”Chiar dacă vremea nu ne ajută, am început lucrările la construcția a 15 locuri de joacă în municipiu. Sperăm ca până la sfârșitul anului să dăm în folosință 3 astfel de locuri de joacă, urmând ca lucrările la celelalte să înceapă în primăvară, iar până în luna mai să fie finalizate. Este o investiție în valoare de 5 milioane de lei, derulată cu sprijinul Consiliului Județean Mehedinți. Noutatea acestor locuri de joacă constă în faptul că o mare parte din materialele folosite sunt ecologice, copiii fiind protejați în felul acesta”, a anunțat primarul Marius Screciu.

Noile locuri de joacă vor fi cu ”cheie”, cu program (08.00 – 22.00), iar suprafața de joacă va fi acoperită cu tartan (cauciuc).

Unde se vor construi noile locuri de joacă:

1. Str. Păcii-Kogălniceanu-Danubius. Suprafață: aproximativ 434 mp
2. Aleea Crinilor, Bl.N5 – N4-P6. Suprafață: aproximativ 383 mp
3. Str. Privighetorilor Bl. T1-T2. Suprafață: aproximativ 358 mp
4. Parc Cildro. Suprafață: aproximativ 273 mp
5. Str. I.C Brâncoveanu, Bl. 15-16. Suprafață: aproximativ 269 mp
6. Str. Adrian/Debarcader. Suprafață: aproximativ 232 mp
7. Zona parc Lozan. Suprafață: aproximativ 222 mp
8. Str. Iuliu Maniu / Independenței, Bl. 1-2. Suprafață: aproximativ 148 mp
9. Str. Topolniței / N. Cernăianu. Suprafață: aproximativ 114 mp
10. Zona Parcul Tineretului. Suprafață: aproximativ 936 mp
11. Scoala Generală nr. 15 / Strada Păcii, Bl. XE2. Suprafață: aproximativ 940 mp
12. Zona Pacea – Pt. Lucian, bl G2. Suprafață: aproximativ 219 mp
13. Schela (Școala Generală nr. 5). Suprafață: 449 mp
14. Str. Cicero – Peco Flora, bl. XF9. Suprafață: aproximativ 202 mp
15. Zona ANL. Suprafață: aproximativ 400 mp

Totodată, primarul Marius Screciu anunță că se vor face și lucrări de modernizare și eeabilitare a mai multor locuri de joacă:

1. Str. Eugen Mareș, Bl. U7-U8. Suprafață: aproximativ 854 mp
2. Str. Kogălniceanu – Gh. Anghel – C.D. Ionescu, bl V13-V11-V14. Suprafață: aproximativ 689 mp
3. Zona Stomatologie, bl A3-A4-H2. Suprafață: aproximativ 604 mp
4. Str. I.C Brătianu, bl. 6. Suprafață: aproximativ 546 mp
5. Parcul Trapez-Al. Castanilor, Bl. C1-A3-A2. Suprafață: aproximativ 464 mp
6. Str. Crișan – Str. C.D Ionescu, Bl. W1-W3-W4. Suprafață: aproximativ 480mp
7. Blv. Mihai Viteazul, Bl. M11-M12-M13-M7. Suprafață: aproximativ 430 mp
8. Str. Independenței – Str. Moldovei (Stadion). Suprafață: aproximativ 429 mp
9. Școala Generală nr. 4 (CET NORD). Suprafață: aproximativ 427 mp
10. Str. Veterani, Bl. G2-VT3 (Târgul Veterani). Suprafață: aproximativ 395 mp
11. Blocuri ANL – Etapa 0. Suprafață: 395 mp
12. Splai Mihai Viteazul, Bloc Turn 1-2-3. Suprafață: 313 mp
13. Aleea Cazanelor, Bl. R7-R8 (Asociația Mareș). Suprafață: aproximativ 312 mp
14. Blocurile sociale R.A.R. Suprafață: aproximativ 288 mp
15. Str. Migdalului/Str. C.D Ionescu, Bl. S13-S14-V6A-V4A. Suprafață: aproximativ 280 mp
16. Prelungirea Orly, Bl. R8-R9. Suprafață: aproximativ 270 mp
17. Splai Mihai Viteazul/Str. Șincai, Bl. V2-V6. Suprafață: aproximativ 270 mp
18. Splai Mihai Viteazul/Bl. TV1-TV2-TV3. Suprafață: aproximativ 265 mp
19. Str. Orly – Blocurile L. Suprafață: aproximativ 450 mp
20. Str. Alion-Str. Topolniței-Str. Ionescu-Șișești. Suprafață: aproximativ 290 mp
21. Str. Veterani, Bl. IM1B-IM2-IM3. Suprafață: aproximativ 218 mp
22. Str. Kiseleff. Suprafață aproximativ 197 mp
23. Str. Kiseleff-Str.C. Savoiu, Bl. A1-A2. Suprafață: aproximativ 183 mp
24. Școala Generală Nr.6, Bl.A7-A8. Suprafață: aproximativ 178 mp
25. Parc Octogon, Bl. G2-G3-C8-C7. Suprafață: aproximativ 178 mp
26. Biserica Nouă. Bl. 5S1-5S2. Suprafață: aproximativ 108 mp
27. Biserica Mărăști, Bl. KM1-KM6. Suprafață: aproximativ 92 m

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.