Skip to content
Focus

Prognoza meteo: Ploile abundente se întorc chiar dacă vremea se încălzește

Vremea se încălzeşte, dar de ploi nu scăpăm. Meteorologii anunţă vreme normală termic, dar instabilă. În sudul ţării va fi cel mai cald, maximele vor atinge luni, 7 iunie, 28 de grade.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni după-amiză se vor semnala înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice, la început în zona de munte, apoi local şi în sudul, centrul, estul şi nord-estul ţării şi izolat în rest.   Vor fi condiţii de grindină, iar punctiform vor fi posibile cantităţi de apă însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate averselor. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade, potrivit PSNews.ro

În Bucureşti, cerul va avea înnorări temporare, iar în a doua parte a zilei vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

Săptămâna 7.06.2021-14.06.2021

Valorile termice se vor situa uşor sub cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sud-vestice, în zona Carpaţilor Meridionali, dar şi în zona Dobrogei, iar în vestul, nord-vestul şi în centrul teritoriului va fi deficitar. În rest, cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 14.06.2021 – 21.06.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, conform ANM.

Săptămâna 21.06.2021 – 28.06.2021

Temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă, va fi local excedentar în jumătatea nordică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 28.06.2021 – 05.07.2021

Mediile valorilor termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.