Skip to content
Ediția de astăzi

Prognoza meteo: Vremea rea pune stăpânire pe România

Vremea rea pune stăpânire pe România. Ploi torenţiale, descărăcări electrice şi grindină anunţă meteorologii. Vestea bună este legată de faptul că se mai răcoreşte, de joi fiind aşteptate temperaturi sub normele climatologice.

Miercuri, 21 iulie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi în general instabilă în zonele de deal şi de munte, local în Muntenia, Moldova şi Transilvania şi izolat în restul teritoriului, potrivit PSNews.ro

Vor fi înnorări temporar acccentuate şi, mai ales în cursul zilei, averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană înaltă, în est şi în sud-vestul extrem.   Temperaturile maxime, în general sub normele perioadei mai ales în jumătatea de nord a ţării, se vor încadra între 22…23 de grade în nordul Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei şi 32 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 18 grade.

Joi, vremea va fi în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Conform ANM, cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse, mai ales în zona de munte şi în regiunile extracarpatice, vor mai fi ploi de scurtă durată şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar ziua şi în est.   Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral.

În weekend, valorile termice se vor situa uşor sub normele climatologice, apoi se va încălzi uşor. Probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi mai mare în zona montană, iar spre sfârşitul intervalului instabilitatea atmosferică se va accentua şi în regiunile vestice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.