Skip to content
Ediția de astăzi

PSD amână congresul de sâmbătă din cauza coronavirusului: Prioritari sunt oamenii, nu luptele politice

PSD a transmis, joi seară, că va amâna Congresul care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, când social-democrații urmau să-și aleagă noua conducere.

Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu coronavirus pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu coronavirus, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie, se arată în comunicatul PSD, potrivit PSNews.ro

Social-democrații consideră că ”toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate”.

Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere și recomandările specialiștilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată.

Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice”, se mai arată în comunicatul citat.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat recent că va candida pentru funcţia de preşedinte  la Congresul care ar fi trebuit să se desfășoare pe 29 februarie. El a menţionat că până vineri la prânz se depun candidaturile şi şi-ar dori să aibă contracandidaţi.

Potrivit senatorului Lucian Romașcanu, invitat miercuri în studioul „Puterea Știrilor”, Eugen Teodorovici și Liviu Pleșoianu ar intenționa să candideze pentru funcția de președinte al partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.