Referendumul prin care definiția căsătoriei ar urma să fie modificată în Constituție ar urma să fie organizat în această toamnă. Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat că românii ar urma să fie chemați la vot pentru a-și da cu părerea în data de 30 septembrie sau 7 octombrie.
”Am discutat şi cu colegii, şi la începutul lunii septembrie, în prima săptămână trebuie să fie votul în Senat pentru declanşarea referendumului, în prima săptămână a lunii septembrie trebuie să fie votul pentru declanşarea referendumului şi referendumul poate fi organizat fie pe 30 septembrie, fie în prima duminică din octombrie. Trebuie să prindem în buget, la rectificare referendumului. Nu e obligatoriu să fie duminică şi să fie doar o zi referendumul„, a declarat președintele Camerei Deputaților.
Liviu Dragnea speră că va fi finalizat și proiectul prin care urmează să fie reglementat și parteneriatul civil.
„Sper să se finalizeze discuţiile cu cei implicaţi în subiect, pentru ca la începutul lui septembrie să construim şi să se clarifice multe lucruri în parteneriatul civil. Susţin în continuare că trebuie să avem o astfel de lege. Nu am fost şi nu voi fi nicioată intolerant. Trebuie să clarificăm noţiunea de familie, dar şi parteneriatul civil pentru că orice român trebuie să aibă posibilitate să aibă opţiunea să trăiască cum vrea, fără să deranjeze pe altcineva„, a adăugat liderul PSD.
Camera Deputaţilor a adoptat, anul trecut, în data de 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi „împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei.