Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi Recent

S-a introdus o taxă pentru vizitarea Castelului Artelor

Consilierii locali au votat introducerea unei taxe pentru vizitarea Castelului Artelor, un obiectiv turistic important al Severinului, construit în stil medieval, reabilitat cu 1 milion de euro fonduri europene.

Potrivit hotărârii Consiliului Local al municipiului Drobeta-Turnu Severin, vizitarea Castelului Artelor se va putea face cu plata unei taxe.

“Castelul Artelor este un obiectiv important din infrastructura Direcţiei de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural a municipiului Drobeta Turnu Severin, care trebuie valorificat şi eficientizat, în vederea bunei funcţionări a structurii de specialitate. În această perioadă, numărul turiştilor care vizitează obiectivul menţionat este în creştere, iar în lunile următoare anticipăm un număr crescut de persoane care vor trece pragul Castelului şi care au nevoie de tur ghidat, acompaniament şi support turistic de specialitate”, se arată în referatul de specialitate al Direcţiei de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural a municipiului Drobeta Turnu Severin, care a solicitat introducerea acestei taxe.

Astfel, adulţii vor plăti 5 lei, elevii, studenţii şi pensionarii – 3 lei, iar copiii sub 7 ani au accesul gratuit.

Castelul de Apă are 27 de metri înălţime şi este cea mai înaltă construcţie din Drobeta. A fost construit în stil medieval. Construcţia a fost plătită dintr-un credit contractat de primărie la Casa Creditului Comunal şi Judeţean. Castelul a fost gata în 1913 şi inaugurat un an mai târziu, când s-a pus în funcţiune întregul sistem de alimentare cu apă a oraşului. La deschidere au participat primul ministru  I.I.C.Brătianu, miniştrii Al. Constantinescu şi V.Gh. Mortun, episcopul Ghenadie al Râmnicului- Noului Severin şi a oficialităţilor locale. Această construcţie, paradoxal, a trecut prin două războaie mondiale, fără urmări asupra imobilului. În timpul Primului Război Mondial, castelul a fost folosit de armata germană ca punct de observaţie, fiind cea mai înaltă construcţie de la acea vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.