Skip to content
Recent Spot

Se anunță grevă generală la Serviciul de Medicină Legală Mehedinți

 

Angajații Serviciului de Medicină Legală din Mehedinți ar putea intra de mâine, 3 august, în grevă generală, în cazul în care conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Drobeta Turnu Severin nu va anula o hotârâre prin care li se taie sporurile.

“Ieri am făcut adrese către Prefectura și Consiliul Județean Mehedinți ca o delegație a Serviciului de Medicină Legală să fie primită la discuții, ca să lămurim situația pentru că spitalul județean afirmă fals că nu primește fonduri suficiente. Noi credem că de fapt este vorba de o deficiență managerială deoarece alte servicii de medicină legală din Oltenia au sporuri de 75 și 80 la sută”, a declarat joi, 2 august, medicul Gheorghe Ovidiu de la Serviciul de Medicină Legală Mehedinți.

Nemulţumirea salariaţilor de aici este cu atât mai mare cu cât aceste tăieri de sporuri se aplică doar în cazul serviciului de medicină legală, nu şi la ceilalţi angajaţi ai spitalului judeţean din Drobeta Turnu Severin.

În zilele de 1 și 2 august, cei 18 salariați ai SML Mehedinți au fost în grevă de avertisment, în intervalul ora 9,00 – 11,00.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.