Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Senatorul mehedințean Stela Firu, despre alianța PNL-PSD

Guvernul condus de prim –  ministrul Nicolae Ciucă, din care face parte și mehedințeanul Virgil Popescu ca ministru al Energiei, a fost învestit joi cu votul majorității parlamentare.
Cu această ocazie senatorul Stela Firu a transmis că după mai multe încercări nereușite de a forma un guvern de dreapta, matematica parlamentară a fost unul din motivele pentru care s-a conturat alianța PNL-PSD.
„A fost singura soluție, în acest moment, pentru a avea un Guvern stabil care să treacă țara prin această perioadă dificilă.
România are nevoie de un guvern cu puteri depline care să ia măsuri imediate. Și mă refer aici la rectificarea bugetară care trebuie adoptată, de urgență, chiar mâine. Orice întârziere ar însemna ca oamenii să nu își primească la timp pensiile, salariile și alocațiile. Guvernul trebuie să ia măsuri ferme în sănătate, amenințarea valului cinci al pandemiei fiind iminentă.”, a transmis Stela Firu, senator PNL Mehedinți
În acest moment, cele două partide trebuie să coopereze pentru a găsi soluțiile de redresare a economiei și revenirea la normalitate, a mai transmis parlamentarul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.