Skip to content
Ediția de astăzi

Senatul a respins solicitarea lui Iohannis: Educația sexuală se va numi „educație sanitară”, iar elevii vor participa la oră doar cu acordul scris al părinților

Introducerea educației sexuale în școli este una dintre cele mai abordate teme de dezbatere din România. După ce USR-PLUS a cerut cu insistență introducerea în programa școală a unei astfel de materii, Dan Barna, cel mai vocal pe această temă, a primit marți, 22 iunie, o puternică lovitură.

Plenul Senatului a respins cererea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii privind introducerea educației sexuale în școli, redenumită educație sanitară. USR-PLUS a susținut introducerea educației sexuale în școli, ca materie separată, fără solicitarea acordului părinților, potrivit PSNews.ro

Dan Barna a reacționat virulent când a fost întrebat despre părinții care nu sunt de acord cu introducerea educației sexuale în școli.

„Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut – de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă”, a declarat Barna.

Ostilități cu privire la introducerea educației sexuale în școli se regăsesc și printre specialiștii cu experiență. Psihologul criminalist Tudorel Butoi a comentat pe marginea acestui subiect, pentru B1.ro.

„În momentul în care copiii învață hedonismul sexual, care este cel mai plăcut, nu-l mai preocupă anumite acitvități specifice vârstei. Trebuie conștientizat faptul că preocupările sexuale vor fi asimilate progresiv, odată cu maturizarea creierului copilului, nu forțat, prin intermediul programei școlare”, a mai punctat Butoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.