Călin Popescu Tăriceanu și liderii care i-au rămas fideli se întâlnesc, vineri, într-o ședință informală pentru a discuta despre situația din interiorul ALDE. După trădarea lui Meleșcanu și a parlamentarilor propuși miniștri de către Viorica Dăncilă, partidul lui Tăriceanu este scindat. Având în vedere că senatorul ALDE de Mehedinți Ionuț Sibinescu era să fie propus ministru ne este clar că este în tabăra ”trădătorilor”.
Cei care au acceptat pactul cu PSD au susținerea organizațiilor din care provin și cer congres extraordinar și menținerea ALDE la guvernare, iar Tăriceanu și apropiații acestuia vor excluderea „trădătorilor” și oprirea revoltei. În acest context, președintele ALDE își numără susținătorii înainte de a convoca Delegația Permanentă a partidului, potrivit PSNews.ro
- Samuel Calotă, ALDE Teleorman : „Îl sfătuiesc cu modestie pe domnul președinte Tăriceanu să nu abandoneze proiectele mari pe care le-a susținut în timpul acestei guvernări, care au adus bunăstare românilor, să nu renunțe la ideile liberale care l-au consacrat pe scena politică și să se debaraseze urgent de aceia care l-au influențat în rău în luarea unor decizii și care sunt combinatorii din jurul domniei sale! Altfel, ca partid, riscăm să nu mai contăm pe scena politică și efectiv să dispărem”
- Ion Cupă, ALDE Dolj : „Drumul corect pentru ALDE nu poate fi fuziunea cu partidul lui Victor Ponta, ci consolidarea noastră ca partid al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, partid al creşterii calităţii vieţii românilor, partid al sprijinirii iniţiativei şi capitalului românesc„
- Grațiela Gavrilescu, ALDE Prahova : „Mi-am dat demisia și am plecat de la guvernare pentru un țel, ca ALDE să aibă un candidat. Acest lucru nu s-a întâmplat. (…) Fac parte dintr-o echipă, am creat un partid care a ajuns în Parlament, a avut rezultate, alegătorii nu pot fi purtați pe drumuri. Am considerat că e bine pentru ALDE ca proiectul început în 2016 să se încheie la finalul mandatului Guvernului”.
- Dorin Corcheș, ALDE Oradea: „Cum de s-a ajuns să renunțăm la grupul parlamentar de la Senat ? Cum am ajuns să-i scriem scrisori președintelui Klaus Iohannis – cerându-i «ajutor» împotriva propriilor colegi de partid ?Toate aceste întrebări trebuie să-și primească răspunsurile în cadrul unui Congres ALDE în care primarii, cosilierii locali, consilierii județeni, dar și membrii simpli ALDE să aibă ocazia să-și spună punctul de vedere”.
Reaminim că decizia ALDE de ieșire de la guvernare a fost votată de către Delegația Permanentă a partiduui din care fac parte liderii de organizații. Decizia a fost luată aproape în unainimitate fiind doar două abțineri.