Skip to content
Ediția de astăzi Recent

Testele de salivă au fost distribuite, în școlile mehedințene

Prima tranșă de teste de salivă a fost distribuită, în unitățile de învățământ, din Mehedinți. Acestea se fac de două ori pe săptămână, luni și joi, fiind valabile 72 de ore. 

„Încă din cursul zilei de sâmbătă (27 noiembrie – n. red.), au ajuns primele teste de salivă, în număr de 72.000 de teste, care au fost deja repartizate către toate unitățile școlare din județ. A început aplicarea acestora, iar toate școlile sunt acoperite în ceea ce privește necesarul de teste de salivă. Ieri (2 decembrie – n. red.), Inspectoratul Școlar a mai primit un test de 18.000 de teste, zilele acestea așteptăm să mai primim încă un transport de teste, care vor fi din nou distribuite către școlile din județ.”, a declarat Viorel Piuitu, inspector școlar general adjunct

Fiecare școală a stabilit, în urma consiliului de administrație, dacă testele se vor face în școli sau de către elevi, acasă. Dacă testul de salivă iese pozitiv, elevul trebuie să facă și testul PCR pentru a se reconfirma rezultatul. În cazul în care și acesta este pozitiv, întreaga clasă de elevi va trece în mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.