Skip to content
Ediția de astăzi

USR să le spună românilor că preferă să arunce țara în aer, spune Cîțu: „Eu am arătat că funcția nu contează pentru mine”

Președintele PNL Florin Cîțu a anunțat luni, 25 octombrie,că nu va schimba mandatul lui Nicolae Ciucă, în ciuda faptului că negocierile pentru formarea Guvernului s-au blocat. „Soluția responsabilă azi este să votăm acest guvern minoritar”, este de părere președintele PNL.

Orice discuție despre mandat se face în BPN, nu o facem noi, câțiva oameni. Ar trebui să vă obișnuiți că diferența între cum era condus Partidul Național Liberal până acum, cu decizia unui singur om, este enormă. Astăzi, deciziile Partidului Național Liberal se iau în Biroul Politic Național, după discuții. Nu vom avea o decizie impusă. Eu repet ce v-am zis mai devreme: PNL a arătat responsabilitate, flexibilitate, dorința de a rezolva criza. PSD a spus că nu vrea la guvernare. USR a plecat de la guvernare. Soluția responsabilă azi este să votăm acest guvern minoritar. Asta ar însemna că USR și PSD să arate responsabilitate. Dacă nu, toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv alegeri anticipate. USR să le spună românilor că preferă să arunce România în aer decât să facă ceea ce au spus. Azi USR arată iresponsabilitate. Azi, pentru români, ar trebui să voteze acest guvern, trecem peste iarnă și vedem mai departe”, a declarat Florin Cîțu.

„Se pare că PSD și USR vor anticipate, tot ceea ce am văzut de la USR în această perioadă au fost vorbe goale. Dacă USR vrea doar funcții… Eu am arătat că funcția nu contează pentru mine”, a mai spus Cîțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.