Vicepreședintele Camerei Deputaților Marilen Pirtea susține că retragerea din România a societăților private, care administrează fondurile acumulate în Pilonul II de pensii, va duce la căderea bursei, echivalând cu un crah financiar care va scoate România din evoluția ei ascendentă de pe piață financiară emergentă.
“Să ne amintim care a fost istoria celor 10 ani de când funcționează asigurările de pensii din Pilonul II. Contribuția la Pilonul II reprezintă un procent din contribuția individuală la asigurările sociale (CAS). Acest procent a fost inițial de 2%, și a crescut cu 0,5% în fiecare an, urmând să fie plafonat la 6% din CAS. În anul 2017 însă, contribuția a fost tăiată de la 5,1% la 3,75%, ceea ce a înseamnat o scădere a sumelor ce urmau să se cumuleze la Pilonul II. Astfel, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. erau 7,27 milioane de angajați care cotizau la Pilonul II, iar activele totale gestionate de fondurile de pensii erau de 48,06 mld lei, deținerea medie fiind de circa 6600 RON”, explică liberalul Marilen Pirtea.
Vicepreședintele Camerei Deputaților susține că OUG 114 a afectat bursa.
“OUG 114, prin faptul ca a afectat bursa foarte violent, a impactat și randamentele Fondurilor private. Este un fenomen corelat faptul că, într-o singura zi de cădere a bursei, s-a ajuns de la un indice BET de 8600 la aproape 7000, astfel că au fost afectate și acțiunile din portofoliile fondurilor private de pensii (cca 8 miliarde lei). În Pilonul II sunt banii fiecăruia dintre cei care au acumulat economii în ultimii 10 ani, peste 7 milioane de angajați, bani care, la sfârșitul vieții profesionale, sunt meniți să reprezinte șansa la o pensie decentă. Naționalizarea acestor sume nu reprezintă altceva decât că Guvernul PSD-ALDE își permite să le ia oamenilor economiile și să le cheltuie din nou pe promisiuni electorale, afectând pacea dintre generații și însăși ideea de contributivitate”, subliniază liberalul Marilen Pirtea.