Ultimul raport de activitate al Ministerului Cercetarii si Inovarii este „intre lauda de sine si fake news” si „contrasteaza puternic cu realitatea din sistemul de cercetare romanesc aflat intr-un declin accelerat, conform celui mai recent raport privind inovarea in statele UE”, arata Asociatia cercetatorilor Ad Astra, intr-un comunicat. Ad Astra considera ca, in 2017, „reforma sistemului de cercetare nu doar a stagnat, ci, din contra, a inregistrat un regres substantial”.
„Asociatia Ad Astra considera ca reforma sistemului de cercetare presupune urmatoarele cinci directii majore: (i) Cresterea reala a alocarilor bugetare pentru cercetare; (ii) Stimularea performantei; (iii) Evaluarea activitatii tuturor consiliilor care functioneaza pe langa cele doua ministere de resort; (iv) Utilizarea exclusiv a evaluatorilor selectionati pe baza unor criterii de profesionalism si competenta similare celor din UE; (v) Analizarea situatiei Academiei Romane si a tuturor academiilor de ramura”, se arata in comunicatul Ad Astr, citat de Hotnews.ro.
Ad Astra considera ca in 2017 reforma sistemului de cercetare nu doar a stagnat, ci, din contra, a inregistrat un regres substantial. „Cele doua principii statuate in raportul MCI ca punct de pornire in activitatea din 2017 a ministerului sunt eronate, am putea spune intentionat, si se potrivesc foarte bine cu atributul de ‘fake news’ (stire falsa)”, se arata in comunicat.