Consiliul Județean Mehedinți a transmis că în cadrul ședinței ordinare care a avut loc joi, 22 iulie, a fost aprobat ultimul proiect de hotărâre care era necesar pentru ”Reabilitarea/modernizarea DJ 606A, pe tronsonul cuprins între DJ 561A (Plopi) și DN6 (Balota)”, contractul de finanțare cu fonduri europene urmând a fi semnat în următoarele săptămâni.
În ceea ce privește valoarea investiției, aceasta este de aproximativ 48 de milioane de lei, 10,9% din cheltuielile eligibile fiind contribuția instituției.
„Drumul care face obiectivul investiției are o lungime de 19,305 km și este important atât pentru locuitorii din zonă, cât și pentru cei care participă la mitingul aviatic ce se desfășoară în fiecare an pe aerodromul din Balota.”, conform CJ MH