Skip to content
Administrație locală Recent

A ajuns gazul în Schela Nouă

Primarul Marius Screciu a anunțat că a devenit funcțională rețeaua de gaze din cartierul Schela Nouă.

De astăzi a devenit funcțională rețeaua de gaze în cartierul Schela Nouă, unde peste 300 de case au posibilitatea să beneficieze de acest serviciu. De asemenea, tot astăzi, s-au turnat primii metri de asfalt în Schela Nouă, o premieră după 50 de ani de la construirea acestui cartier. Împreună cu președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, am discutat cu locuitorii din Schela Nouă despre investițiile pe care le vom derula împreună în anul viitor. Vom continua în primăvară, atunci când vremea ne va permite, și cu asfaltarea celorlalte străzi. E un gest de normalitate ca aceste utilități să fie funcționale în anul 2019 și mă bucur că le-am putut fi de ajutor acestor oameni”, a anunțat edilul.

Cartierul a fost legat la rețeaua de gaz de firma Mehedinți Gaz. Totodată, luna trecută un proiect pilot prin care se va testa o nouă metodă de asigurare a încălzirii și apei calde, pentru 480 de apartamente, a fost aprobat vineri, 22 noiembrie, de Consiliul Local al Municipiului Drobeta Turnu Severin. Este vorba despre o investiție realizată de Mehedinți Gaz. Ministrul Economiei Virgil Popescu anunță că în cazul în care proiectul se va dovedi a fi un succes va fi implementat în tot municipiul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.