Președintele Klaus Iohannis a organizat miercuri, 5 iunie, o nouă rundă de negocieri cu partidele politice, respectiv PMP, ALDE, Pro România, PSD și cu parlamentarii minorităților naționale.
Din delegația ALDE a făcut parte și senatorul de Mehedinți Ionuț Sibinescu.
După discuția cu șeful statului Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE are rezerve „foarte serioase” în privinţa extinderii dreptului de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele emise de Guvern, deoarece acest lucru ar avea ca rezultat un Executiv „extrem de slăbit”.
„I-am spus că suntem de acord cu interzicerea amnistierii şi graţierii faptelor de corupţie, element care a constituit prima întrebare la referendum. În privinţa celei de a doua întrebări, privind interzicerea adoptării prin ordonanţă de modificări în ceea ce priveşte pedepsele şi infracţiunile, precum şi reforma Justiţiei, i-am spus că şi aici suntem de acord. I-am explicat că avem rezerve foarte serioase în privinţa extinderii dreptului de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele emise de Guvern.„, a precizat Tăriceanu.
După consultările cu Iohannis preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că formaţiunea sa va vota în favoarea moţiunii de cenzură, afirmând că îşi doreşte ca partidele din opoziţie să vină cu o alternativă credibilă şi să prezinte numele pe care le au în vedere pentru viitorul Guvern.
Totodată, grupul parlamentar PRO Europa, prin vocea lui Daniel Constantin, susţine modificarea Constituţiei conform voinţei exprimate cu ocazia referendumului din 26 mai, dar şi-ar dori ca în Legea fundamentală să fie introduse şi alte aspecte.