Skip to content
Ediția de Astăzi

Aeroportul Otopeni a rămas fără contract de curățenie

După 17 ani, paguba Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) s-a oprit, întrucât conducerea instituției a reușit să rupă un contract substanțial, care însă nu era în beneficiul firmei ce se ocupă cu aeroporturile de pe teritoriul Municipiului București.

Mai precis, firma Romprest se ocupa cu curăţenia, paza, cărucioarele pentru bagaje, peisagistică şi reparaţii interioare-exterioare în cadrul Aeroportul Henri Coandă. Într-un raport al inspectorilor Curții de Conturi la Compania Națională ”Aeroporturi București” SA, se afirmă că Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) plătește în jur de 3.000 de dolari/lună pentru fiecare metru pătrat curăţat de angajaţii Romprest Service, relatează Capital.ro. Mai mult decât atât, contractul a fost început în 2001, pentru o perioadă de cinci ani, însă prin actul adiţional, a fost prelungită valabilitatea contractului până în 2018. Tot prin act adițional s-a mărit și zona pentru care se asigurau servicii de curăţenie şi salubrizare.

„Durata iniţială a contractului a fost de 5 ani, adică pînă în 2006, dar prin actul adiţional, a fost prelungită valabilitatea contractului până în 2018. Suprafaţa iniţială pentru care s-au contractat servicii de curăţenie a fost de 25.900 mp, iar tariful mediu, aferent abonamentului lunar, a fost de 2.855 USD/lună/mp. Spaţiile interioare şi exterioare pentru care se asigurau servicii de curăţenie şi salubrizare au fost identificate şi incluse în contract prin acte adiţionale semnate de părţi. Suprafaţa actuală pentru care se asigură servicii de curăţenie şi salubrizare este de 87,8 mii mp, iar valoarea abonamentului lunar este de 220,6 mii USD/lună, fără TVA, rezultînd un tarif mediu de aproximativ 2.513 USD/lună/mp”, se arată în documentul Curţii de Conturi prezentat conducerii Camerei Deputaţilor, în decembrie 2013.

Ultima zi contractuală a fost 31 ianuarie 2018. De acum, serviciile prestate înainte de Romprest vor fi asigurate, temporar, de CNAB, urmând să se organizeze o licitație. Reprezentanții ”Aeroporturi Bucureși” au afirmat că, pe parcursul timpului, s-a mai încerat scoterea la licitație a acestor servicii, însă Romprest a blocat întotdeauna procedurile.

1 comentariu la “Aeroportul Otopeni a rămas fără contract de curățenie

  1. Cred ca nu aveți copii, sau dc. aveți, au depășit clasele primare, pt. ca doar asa se explica calculatia pe care ne-ati oferit-o in articolul Dvs.Sau v-au scris articolul cei de la AIHCB?!
    Cum ati ajuns Dvs la procentul de 2.513 USD/mp/luna?!Probabil ca in loc de punct trb. sa fie virgula: 220.600 USD/ luna : la 87.800 mp suprafața in prestație = 2,513 USD/mp/luna.
    Nu-i asa ca o virgula pusă corect schimba radical percepția cititorului?
    Este păcat ca in România majoritatea informațiilor sunt subiective, iar sursele sunt discutabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.