Skip to content
Administrație locală

Alegeri locale 2020: Cine sunt candidați USR PLUS în Mehedinți

Alianța USR PLUS și-a stabilit candidații pentru majoritatea primăriilor din județul Mehedinți, inclusiv la președinția Consiliului Județean.

Candidat la CJ Mehedinți este Laurențiu Ștefănescu.

Elena Călin candidează la primăria municipiului Drobeta Turnu Severin. Cine este Elena Călin?

Născută la 25 martie 1970 în Drobeta-Turnu Severin. În 1996 a absolvit Facultatea de Științe Economice, Secția Economie Generală a Universității din Craiova. A lucrat în domeniul privat în domenii precum marketing, vânzări și relații cu clienții. În anul 2000 s-a mutat în București și s-a specializat în domeniul proceselor de transformare organizațională bazat pe calitatea serviciilor. Începând cu anul 2011 a fost lector invitat la Academia de Vară a unei Universități renumite din Frankfurt unde a predat Customer Centric Leadership până în 2018. Orientată către rezultate și foarte riguroasă, Elena Călin a coordonat proiecte de transformare pentru organizații din România și a făcut parte din echipe internaționale de consultanți în Germania, Polonia, Muntenegru, Austria. Este pasionată de calitatea serviciilor și metodologia ei pune în prim-plan experiența clientului. În anul 2016 Elena Călin a devenit reprezentanta în România pentru o companie de consultanță din Singapore și a continuat să lucreze în domeniul transformării organizaționale cu organizații private din România. Elena a intrat în politică în 2018, iar în 2019 a fost membră a Biroului Național PLUS. În perioada mandatului său, s-a ocupat de cultura organizațională PLUS și a fondat proiectul Școala PLUS. Viziunea ei este să transforme orașul Drobeta-Turnu Severin în cel mai prosper și modern oraș de pe Dunăre. Procesul de transformare al orașului Drobeta-Turnu Severin se va baza pe strategia de îmbunătățire a serviciilor publice bazat pe metodologia de transformare pe care o stăpânește foarte bine”, potrivit prezentării făcută de PLUS, partidul din care face parte.

Marius Balica este candidatul la primăria orașului Orșova, Felix Combei la Șimian, iar Marcel Tărăbuță la Vânju Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.