Skip to content
Ediția de astăzi Recent Spot

Anchetă la Penitenciarul Turnu Severin după ce un deținut s-a sinucis

 

La nivelul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin s-a declanșat o anchetă după ce un deținut s-a sinucis în cursul zilei de marți, 13 noiembrie a.c. Este vorba de bărbatul care și-a înjunghiat soția în piept în data de 2 octombrie a.c., într-o stație de autobuz din municipiu.

Într-un comunicat de presă, Penitenciarul Turnu Severin anunță că s-a declanșat o anchetă la nivelul instituției după acest incident:

„Marți, 13.11. 2018, în jurul orei 1600, personalul medical al Penitenciarului Drobeta-Turnu Severin a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale unei persoane private de libertate, urmare unui act de autoagresiune.

Persoana în cauză a fost transportată la o unitate spitalicească din rețeaua sanitară publică, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, însă, în ciuda eforturilor medicilor, decesul a fost declarat în jurul orelor 2030.

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Poliției Drobeta -Turnu Severin – Serviciul Investigatii Criminale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin

Totodată, la nivelul unităţii de detenţie a fost demarată o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”.

Bărbatul a dat dovadă de o cruzime fără margini, uimind personalul angajat al Penitenciarului, obișnuit cu acte de autoagresiune ale deținuților. Într-un moment de nebunie,  cu un ciob de ceramică și-a tăiat intestinele până la ficat. Totul s-a petrecut în câteva secunde, fără ca cei din preajma sa să-și dea seama de intențiile sale sinucigașe. Interesant este faptul că a trecut cu bine evaluarea psihologică care i s-a făcut după comiterea actului de agresiune asupra soției sale.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.