Skip to content
Administrație locală Recent

Atac dur la adresa președintelui CJ Mehedinți, din partea liderului PNL Mehedinți! Ce acuzații i se aduc lui Aladin Georgescu

Scena politică județeană a devenit agitată în ultimele zile, principalii adversari, clasici am putea spune, fiind cei de la PSD versus cei de la PSD. Au fost mai multe schimburi de replici și acuzații dure de ambele părți în care au fost implicați parlamentari și președinții de organizații și, culmea, așa ca un ”ajutor nesperat” pentru PSD, un comentariu acuzator și din partea președintelui PMP la adresa liderului PNL Mehedinți.

Având în vedere că există și părți de subiectivism în replicile mai sus menționate, acuzațiile aduse de președintele PNL Mehedinți Virgil Popescu la adresa liderului PSD Mehedinți Aladin Georgescu par totuși de interes pentru  publicul larg.

Cum se fac angajările la ordinul președintelui CJ Aladin Georgescu la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți?!? Pe un criteriu denaturat: Apartenența la PSD Strehaia! Au tupeul să se plângă public că nu au bani pentru salarii și pentru a-i ajuta pe mehedințenii vulnerabili, care au nevoie de ajutor, deși au cheltuit banii pentru ”oamenii casei”. Așa că ofer exemple clare: Cumnata primarului Giura, Anghel Flori, a fost angajată pe funcția de referent la echipa mobilă, care are spor de 50%, cu un salariu final de 4.000 lei. Și mai mult chiar! Pare că nu mai au nici frică de Dumnezeu. Fiul primarului comunei Stângăceaua a fost angajat pe post de referent. Pentru a-i face ”loc” l-au dat afară pe preot, de care bătrânii erau legați sufletește. Din păcate, acum persoanele vulnerabile nu mai au parte de alinare. Aseară nu aveam această informație, dar între timp am verificat-o și nu mi-a venit să cred că cinismul lor nu are limite. Aladine nu mai ai nimic sfânt în tine!?! Și exemplele pot continua: Soția șefului gardienilor publici este angajată pe funcția de administrator, la centrul de recuperare, cu un salariu de aproximativ 2.700 lei. Păducel Virginia, fostă psiholog, consileră locală PSD a fost pusă ilegal șefă la Centrul de Recuperare, cu un salari net de 6.500 lei. Aici sper că instituțiile abilitate vor verifica în ce mod a fost încălcată legea! Și se mai ”pregătesc” astfel de angajări! Da, aici sunt banii. Cu toate acestea au nesimțirea să dea vina pe alții, că poate – poate nu se va afla ce fac de fapt! Mehedințenii trebuie să știe că Guvernul a alocat recent bani inclusiv pentru plata serviciilor sociale. Dar, după cum bine se poate vedea, contează cum sunt gestionați! Soția comisarului de poliție Alexandru Deloreanu este angajată pe post de asistentă medicală la centrul de recuperare. Asta nu ar fi ceva greșit. Însă are spor de 50 % și un salariu final de aproximativ 4.500 lei. Vorbim de comisarul Deloreanu care instrumentează dosarele penale ale primarului Giura. Să fie o coincidență? Toți cei care aveți informații despre angajările făcute de Aladin Georgescu vă rog să îmi scrieți în privat”, a transmis Virgil Popescu.

Liderul PSD nu a oferit nicio explicație, până în acest moment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.