Skip to content
Recent

Au trecut ilegal Dunărea și au fost depistați în Severin

10 cetățeni afgani au fost depistați de polițiștii de frontieră încercând să intre ilegal în România. Aceștia au fost surprinși miercuri, 29 septembrie, în zona plajei din Drobeta-Turnu-Severin, după ce au trecut Dunărea cu ajutorul unei ambarcațiuni gonflabile. 

„Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic, ulterior stabilindu-se că cei în cauză sunt cetățeni afgani, nouă persoane cu vârste cuprinse între 15 și 28 de ani, precum şi un copil  în vârstă de un an care era însoţit de părinţii adulţi.”

Aceștia i-au informat pe polițiști că se aflau pe teritoriul Serbiei şi au trecut frontiera în România cu intenția de a încerca să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.