Skip to content
Focus

Campanie a Organizației Femeilor Liberale pentru a aduce elevii în școlile profesionale

 

„Fii Meseriaș” este titlul proiectului inițiat de Organizația Femeilor Liberale (OFL) din Mehedinți, prin care își propun informarea și consilierea elevilor în vederea alegerii parcursului școlar la terminarea clasei a VIII-a. Sunt vizați cu precădere elevii din mediul rural și urban mic, părinții sau tutorii acestora.

Caravana, care va avea în compenență reprezentanți ai OFL Mehedinți și agenților economici din Drobeta Turnu Severin, profesori de la școlile tehnice, va ajunge luna aceasta, dar și în august în mai multe localități din județ, unde se vor organiza întâlniri cu elevii.

“Li se va prezenta oferta pentru școlile profesionale și învățământ dual din județ, avantajele pe care le prezintă acest tip de învățământ atât în ceea ce privește școlarizarea, cât și posibilitatea de ocupare a unui loc de muncă la finele studiilor”, a declarat miercuri, Daniela Șurcă, primvicepreședintele OFL Mehedinți, în cadrul unei conferințe de presă.

Datele Eurostat arată că în prezent România se află mult în urma statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește mecanismul de finanțare al învățământului profesional.

„În urma deciziei de închidere a școlilor de meserii, în doar trei ani numărul celor înscriși în educația profesională a scăzut de la 189.000 (în 2008)la doar 12.000 (în 2011).A rezultat astfel o desincronizare totală pe piața muncii și o scădere dramatică a atractivității domeniului, în ciuda nevoii crescute de forță de muncă. În prezent, peste 65 la sută dintre angajatori declară că au probleme în a găsi meseriași pregătiți”, a spus spus Daniel Cîrjan, președintele Organizației PNL Drobeta Turnu Severin, în cadrul aceleiași conferințe de presă.

Elevii care aleg învățământul profesional dual primesc 200 de lei bursă de la stat, plus între 200 și 1.000 de lei de la companiile unde fac practica, dar și cazare, masă și transport, iar după trei ani au locul de muncă asigurat. În Mehedinți, mai multe licee tehnice au încheiate parteneriate cu diverși agenți economici dispuși să primească elevii dornici să învețe o meserie, însă puțini tineri aleg această formă de învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.