Skip to content
Ediția de astăzi

Carmen Dan, anunț important pentru foștii angajați ai MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a făcut un anunț important pentru foștii angajați ai ministerului, privind pensiile acestora.

Mai precis, șefa MAI a precizat că pensiile foştilor angajaţi de la Interne vor fi primite înainte de sărbătorile Pascale. În plus, Carmen Dan a semnalat că i s-a atras atenția de către foste cadre active al MAI că taloanele de pensie aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie ale anului în curs încă nu au fost primite, conform B1.ro.

„Aşa cum am fost informată de către conducerea Casei de Pensii a MAI, pensiile vor fi primite înainte de sărbătorile de Paşte, după cum urmează: cei care au conturi bancare vor primi pensia în data de 5 aprilie, iar ceilalţi vor primi în funcţie de livrările făcute de Poşta Română. După cum ştiţi, numărul de pensionări din ultimul an a fost mult mai mare faţă de cel obişnuit, lucru care a dus la o schimbare majoră în ceea ce priveşte procedura de distribuire a taloanelor de pensie în acest prim trimestru din 2018. Dacă anul trecut s-a procedat, în condiţiile legii, la achiziţia directă a serviciilor de imprimare şi împachetare a plicurilor, în 2018 a fost necesară conform legislaţiei in vigoare, o altă procedură de achiziţie a acestor servicii, din cauza numărului considerabil mai mare de pensionari. Această licitaţie a fost realizată în luna ianuarie, imediat după alocarea bugetară. Aşadar, în prezent, depinde de Poşta Română cât de repede vor fi distribuite taloanele! Ministerul Afacerilor Interne ţine legătura cu Poşta şi cu firma câştigătoare a licitaţiei ca totul să se urgenteze. De asemenea, este important de precizat că în toată această perioadă Casa de Pensii MAI a eliberat şi eliberează în continuare adeverinţe la solicitarea pensionarilor”, a susţinut Carmen Dan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.