Skip to content
Administrație locală Ediția de Astăzi Recent

CCR: Pensiile speciale ale primarilor nu sunt constituționale

Judecătorii Curții Constituționale au decis, marți 6 noiembrie, că prevederile Legii privind Codul administrativ al României sunt neconstituționale. Legea a fost contestată la CCR de președintele Klaus Iohannis și de 44 de deputați ai PNL, USR și PMP și de 6 deputați neafiliați.

Printre obiecțiile ridicate se arăta că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul administrativ încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

O altă problemă semnalată în forma care a fost adoptată este faptul că se puteau face numiri politice în cele mai importante poziţii ocupate în prezent de înalţi funcţionari publici.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în luna iulie proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi „pentru”, 33 „împotrivă” şi 15 abţineri.

Ce prevedea legea:

„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, se arată în articolul 248 din proiectul Codului administrativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.