Skip to content
Focus Recent

Ce spune Orban despre moțiunea de cenzură

Guvernul Dăncilă este ”reîmprospătat”. Teoretic, Opoziția are de gând să îi trimită pe toți acasă. Practic?!? Președintele PNL susține că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului nu este „coaptă” încă.

Nu poţi să depui moţiune de cenzură numai să te dai mare în faţa opiniei publice. S-a trezit şi Cioloş să zică faptul că trebuie depusă moţiune de cenzură. Păi el nu are niciun parlamentar la socoteala din Parlament. Dacă îmi aduce un singur vot, eu, sincer, mă închin în faţa lui, dar nu are, dar dă din gură aşa, de pe margine. Aici trebuie o planificare foarte riguroasă şi mai ales negocieri foarte dificile, care nu sunt simplu de purtat, pentru că Dragnea le oferă lucruri, ministere, secretari de stat, şefi de companii, consilii de administraţie ca să-şi ţină parlamentarii, să-i motiveze prin corupţie politică, inclusiv bani, este în stare să ofere orice. Mai mult, caută să adune parlamentari din opoziţie şi sigur sunt vulnerabilităţi„, a declarat Ludovic Orban.

Ca o moțiune de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114 din Constituţia României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.