Skip to content
Ediția de Astăzi Focus Recent

CENTENAR – Senatorul PSD Liviu Mazilu: Solidaritatea este o condiție indispensabilă pentru progres

PSNews Mehedinți demarează campania ”Centenar”. În cadrul acestui demers, la ceas aniversar pentru țara noastră, dar și pentru județul Mehedinți, am vrut să aflăm ce înseamnă 100 de ani de la Marea Unire pentru cei care conduc ”destinele” mehedințenilor.

Senatorul PSD Liviu Mazilu s-a implicat în campania Centenar – PSNewsMehedinți.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră aniversarea Centenarului?

Pentru mine personal, pentru fiecare român în parte Centenarul are foarte multe semnificații, reprezintă simbolul a tot ceea ce au dorit românii, de–a lungul timpului. Este important să ne aducem aminte de istorie, de felul în care a fost realizată de veacuri această năzuință a poporului român. Să privim cu mare atenție, să–i omagiem așa cum se cuvine pe toți cei care au construit România de azi, și desigur să ducem mai departe această țară, unită, care aparține copiilor noștrii și moștenitorilor acestora, mai departe.

Centenarul este un drum foarte lung, asumat cu obstacolele și voința, efortul de a merge pe cărări anevoioase, de a nu uita că sunt români și rădăcinile acestui popor. Mai înseamnă și dorința, speranța de a fi un singur popor, de a înfăptui România Mare, indiferent de istorie, de toată toate impedimentele care au fost de-a lungul secolelor.

Reprezintă perseverența și efortul elitelor românești, a liderilor pentru ca acest deziderat să devină realitate. Centenarul înseamnă jertfă, eroismul tuturor celor fără de care Unirea (pe care ”Națiunea a făcut-o”) visul românilor de a exista ca Neam într-o singură Țară nu ar fi fost posibil. Centenarul este răzvrătirea și nesupunerea Poporului în fața puterilor și a imperiilor vremelnice, neacceptarea unui destin potrivnic, conțiința și rațiunea sa de a găsi permanent cele mai bune soluții pentru concretizarea celui mai important obiectiv de Neam și Țară: România Unită, România tuturor românilor, cel mai bun loc pentru ”Măria sa Poporul Român”, din care, cu onoare facem parte.

Ce mesaj transmiteți mehedințenilor cu ocazia ”Centenarului”?

Cu prilejul Centenarului, transmit mehedințenilor că trebuie să fim mândri de istoria neamului românesc și să încercăm cu toții să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor făuritorilor Marii Uniri. Nu trebuie să-i uităm niciodată pe românii din afara granițelor țării, iar solidaritatea este o condiție indispensabilă pentru progres, să înțelegem că unirea face puterea și trebuie să fim mai toleranți, mai generoși cu cei aflați în nevoie.

Ce proiecte ați realizat în 2018 pentru Mehedințui?

În calitate de senator PSD de Mehedinți, ales cu peste 60% din voturile mehedințenilor, am urmărit îndeplinirea promisiunilor electorale exprimate prin Programul de Guvernare și în acest sens, prin prezența integrală la toate ședințele Parlamentului, am susținut cu votul meu toate propunerile legislative care să conducă la realizarea acestui Program, unele dintre ele cu impact major asupra vieții românilor și implicit, a mehedințenilor, cum ar fi: Legea salarizării unitare, Legea pensiilor, Codul Administrativ, Codul Silvic sau Programul Național de Dezvoltarea Locală, care aduce județului Mehedinți investiții de peste 185 milioane euro .

În acelaș timp, am susținut toate inițiativele legislative ale Guvernului sau colegilor parlamentari, care au ca efect îmbunătățirea vieții românilor, unele dintre ele de importanță deosebită pentru Drobeta Turnu Severin și județul Mehedinți, cele mai importante fiind:

  • Modificările și completările Legii Finanțelor Publice Locale, conform cărora U.A.T.-urile pot folosi excedentul bugetar pentru subvenționarea energiei termice și pot face împrumuturi în Trezorerie pentru realizarea de proiecte sau pentru subvenția de energie termică;
  • Modificările și completările aduse Legii Energiei care instituie obligativitatea ca societățile care au contracte de distribuție a gazelor naturale sau energiei electrice, de a extinde rețelele, pe cheltuiala lor, la solicitarea U.A.T.-urilor, urmând să primească ulterior decontarea investiției;
  • Extinderea P.N.D.L. pentru construirea, reabilitarea, extinderea sistemelor de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale.

Ce v-ați propus să realizați în anul 2019 pentru Mehedinți?

Pentru anul 2019 îmi propun realizarea următoarele obiective:

  • Inițierea unei propuneri legislative prin care porturile dunărene să poată trece în administrarea U.A.T.-rilor pe raza cărora sunt situate, la solicitarea U.A.T.-rilor, în vederea accesării finanțării europene pentru modernizarea lor;
  • Propunere legislativă prin care ”Insula Șimian” să treacă în administrarea județului Mehedinți sau a comunei Șimian, pentru transformarea acesteia într-un obiectiv turistic de excepție;
  • Instituirea unui regim juridic și piscicol special pentru Dunăre între barajele de la Porțile de Fier I și Porțile de Fier II, pe o perioadă limitată, în vederea regenerării populației piscicole, în special speciile valoroase.

În ce direcție credeți că se va îndrepta România, după 100 de ani de la Marea Unire?

Direcția în care se va îndrepta România în următorii ani este, fără îndoială, continuarea parcursului european euroatlantic, consolidarea parteneriatelor cu țările UE și SUA.

Având în vedere poziționarea geo-strategică a României, resursele naturale de care dispunem dar și inteligența, inventivitatea și adaptabilitatea poporului român, am convingerea că în următorii ani România își va câștiga statutul meritat de a fi una dintre primele șase cele mai dezvoltate țări din Uniunea Europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.