Skip to content
Administrație locală Focus Recent

Cod Administrativ: PNL avertizează că cei de la PSD vor politiza administrația

Noul Cod Administrativ urmează să fie votat de parlamentarii, în cadrul sesiunii extraordinare convocată pentru perioada 2 – 19 iulie, deși nu a fost stabilit un calendar exact. Pe marginea modificărilor au existat dezbateri intense, dar cea mai importantă acuză adusă de parlamentarii PNL celor de la Putere e că vor politiza din nou administrația centrală și locală.

Deputatul PNL Victor Paul Dobre avertizează că rolul funcţiei publice, elementul de bază al unei administraţii profesioniste, este desfiinţat, iar din Agenţia Naţională a Funcţionarului Public “mai rămâne clădirea, un preşedinte într-un birou şi portarul, în rest ANFP-ul este o cutie poştală”.

Prefecţii şi subprefecţii devin demnitari, cu rang de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat, cei 2.000 şi mai bine de şefi de servicii deconcentrate devin manageri cu statut de demnitar, respectiv de subsecretar de stat. România va fi singura ţară din Europa care va avea 2.500 – 3.000 de secretari şi subsecretari de stat”, a mai spus parlamentarul liberal.

Parlamentarii PNL nu vor vota Codul Administrativ, dacă în varianta finală vor rămâne aceste modificări.

1 comentariu la “Cod Administrativ: PNL avertizează că cei de la PSD vor politiza administrația

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.