Skip to content
Recent Spot

Europarlamentare 2016. Tot ce trebuie să știi despre alegerile din 26 mai

Pe 26 mai 2019, românii din țară și din diaspora își vor alege cei 32 de reprezentanți în Parlamentul European, pentru un mandat de 5 ani. PSnews vă prezintă cele mai importante informații despre scrutinul din mai:

* Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie şi se încheie pe 25 mai, la ora 7.00.

* Votarea din 26 mai începe la ora 7.00 și se încheie la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află încă în secția de votare vor putea să-și exercite dreptul de vot.

* Au drept de vot toți cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv, pe baza buletinului de identitate sau al pașaportului. Pot vota, de asemenea, și cetățenii altor state membre ale Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România și care s-au înscris pe lista electorală specială.

* La secțiile organizate de statul român peste hotare pot vota cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate și cetățenii români care în ziua votului se află în străinătate, indiferent de motivul prezenței acestora pe teritoriu străin.

* Lista secțiilor de votare organizate în străinătate va fi publicată pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe și pe cele ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României.

* Cetățenii români care sunt înscriși în listele electorale ale altor state membre UE pot să-și exercite dreptul de vot pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European numai după ce aceștia dau o declarație pe propria răspundere potrivit căreia nu și-au exercitat dreptul de vot la același scrutin pentru membrii în Parlamentul European din statul membru UE în ale căruia liste electorale este înscris.

* Nu au drept de vot persoanele debile și alienate mintal puse sub interdicție și persoanele care sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

* Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans. Totuși, votul la altă secție de votare este posibil.

* Ordinea pe buletinul de vot a partidelor politice, alianţei electorale, organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi este următoarea: 1. PSD, 2. Alianţa 2020 USR Plus, 3. Pro România, 4. UDMR, 5. PNL, 6. ALDE, 7. PRODEMO, 8. PMP, 9. Partidul Socialist Român, 10. Partidul Social Democrat Independent, 11. Partidul România Unită, 12. UNPR, 13. Blocul Unităţii Naţionale BUN, 14. Gregoriana-Carmen Tudoran, 15. George-Nicolae Simion, 16. Peter Costea.

Citește mai departe pe PSNews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.