Skip to content
Ediția de astăzi

Florin Cîțu înaintea negocierilor: Vrem o majoritate în jurul PNL cu premier liberal

Președintele PNL Florin Cîțu a declarat miercuri, 3 noiembrie, că merge la negocieri cu mandat de guvernare în jurul PNL, ceea ce înseamnă premier de la PNL.

Am flexibilizat mandatul. Negociem cu toate forţele democratice în Parlamentul României. Acum ne vedem cu colegii de la USR şi vedem după discuţii cum mergem mai departe. Până la urmă, este o discuţie, mergem să discutăm principii. Vedem ce au de spus şi colegii noştri. Este clar un pas important făcut din partea noastră. Sunt câteva lucruri de la care nu abdicăm. În primul rând, avem un program de guvernare foarte important. PNRR este deja negociat. Toate principiile liberale sunt pe masă, restul discutăm„, a spus Cîţu.

Premierul interimar a precizat că PNL va discuta şi cu PSD.

„Discutăm şi cu ei, dar cu acelaşi mandat. Avem obiective clare în programul de guvernare de la care nu abdicăm. Am negociat cu Comisia Europeană reformele de la care nu abdicăm. Nu vom vorbi de nicicio formă de populism care să arunce în aer stabilitatea României. Avem acolo lucruri foarte clare pe care le vom negocia. (…) Am spus foarte clar că mergem cu mandat de guvernare în jurul PNL, ceea ce înseamnă premier de la PNL„, a declarat Florin Cîţu.

Potrivit lui Florin Cîțu, „negocierile trebuie să dureze exact cât este nevoie pentru a avea o stabilitate şi un Guvern care să treacă România prin această perioadă„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.