Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 17 decembrie 2020, alocarea sumei de 220 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru continuitatea derulării Programului Național de Dezvoltare Locală (etapele I și II) în perioada următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Din anul 2017 și până în prezent, au fost incluse la finanțare 7.251 de obiective de investiții în cadrul PNDL – etapa a II-a, cu o valoare de aproximativ 29,31 miliarde lei.
În cadrul PNDL – etapa I, dintre obiectivele de investiții incluse la finanțare au rămas în execuție 1.065 de obiective, pentru care trebuie asigurate fonduri, conform legii, până la finalizarea acestora, conform art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, fiind necesară suma de 2,70 miliarde lei.
În acest moment, situația execuției bugetare a bugetului programului aferent anului 2020 este următoarea:
- PNDL I – a fost transferată beneficiarilor suma de 585.103,86 mii lei;
- PNDL II – a fost transferată beneficiarilor suma de 5.554.256,29 mii lei.