Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi

Guvernul a aprobat 3 miliarde de lei pentru finalizarea lucrărilor de investiții finanțate prin PNDL II

Executivul a aprobat miercuri, 25 august, Ordonanța de urgență care prevede finanțarea suplimentară, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a proiectelor aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Bugetul aprobat este de 3 miliarde de lei.

Suplimentarea de buget este menită să acopere costurile majorării prețurilor materialelor de construcții și a salariilor.

Astăzi cu colegii din Guvern am aprobat Ordonanța de urgență care prevede finanțarea suplimentară (3 miliarde lei) a proiectelor aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. Cu această sumă se vor acoperi costurile majorării prețurilor materialelor de construcții și a salariilor. Era necesară această măsură având în vedere că în primele luni ale anului curent, s-au înregistrat creșteri de preț pentru producția industrială (+6,18%), cât și pentru construcții: +5,9%, majorări cauzate de ascensiunea prețului internațional al țițeiului și a cotațiilor materiilor prime”, a declarat ministrul mehedințean Virgil Popescu.

Beneficiarii care doresc suplimentarea sumelor alocate prin contractele de finanțare prin PNDL etapa a II-a trebuie să depună o solicitare, însoțită de o notă justificativă, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanțe de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.