Skip to content
Administrație locală Focus Recent

În Mehedinți se vor mai moderniza câțiva kilometri din DJ 606B și DJ 607B

Președintele CJ Mehedinți anunță că s-a semnat un nou contract cu fonduri europene pentru modernizarea unor drumuri județene. Este vorba de o serie de drumuri din zona de vest a județului, Livezile, Godeanu și Cireșu.

Am semnat cel de-al cincilea contract cu fonduri europene pentru obiective retrospective și anume: “Îmbunătățirea conectivității în zona de vest a județului Mehedinți”, care vizează finanțarea lucrărilor de modernizare a 12,034 km. Astfel, pe de o parte recuperăm banii pe care i-am folosit de la bugetul județului pentru asfaltarea a două tronsoane cuprinse între localitățile Izvoru Aneștilor – Ștefan Odobleja (DJ. 606B, com. Livezile), iar pe de altă parte se finanțează modernizarea, în continuare, a DJ 606B: Ștefan Odobleja-Bistriţa (intrare), dar și a DJ 607B: Marga-Cireşu. Contractul l-am semnat în prezența secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Alin Chirilă și a domnilor primari ai localităților beneficiare: Adrian Ion Nănuț (Livezile), Adrian Nicolăescu (Godeanu) și respectiv, Doru Țîrlui (Cireșu). În județul Mehedinți avem deja semnate cinci contracte pe Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 6.1 Proiecte retrospective pe drumuri județene, în valoare de 121 milioane lei”, a declarat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.