Skip to content
Ediția de Astăzi Recent

Iohannis: PSD să plece de la guvernare! Replica social democraților: În loc să-i mintă pe români, Iohannis ar trebui să își ceară scuze

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis celor de la PSD să plece de la guvernare având în vedere că nu conduc spre binele țării. Totodată, șeful statului a mai declarat că PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget.

În replică, cei de la PSD susțin că Iohannis ar trebui să își ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului.

Președintele Klaus Iohannis a mai declarat că PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget.

După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit „bugetul rușinii naționale”. E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României. Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită pentru finanțarea partidului și a clientelei sale – vorbesc, desigur, de partidul PSD -, și nu pentru asigurarea bunei funcționări a statului în beneficiul cetățeanului. Sunt acestea doar câteva dintre motivele pentru care am retrimis bugetul în Parlament. Mă adresez încă o dată tuturor parlamentarilor: tratați cu toată seriozitatea reexaminarea legii bugetului de stat! Corectați lucrurile până nu e prea târziu! Faceți un buget realist, pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstarea PSD!”, a declarat șeful statului.

Totodată, Klaus Iohannis a mai spus că a decis să promulge Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD. Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear. În același timp, reiau solicitarea adresată Guvernului și Parlamentului: asigurați-vă că sumele necesare pentru plata integrală a pensiilor pe anul 2019 să fie prevăzute în buget! Asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate și aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârșitul anului în curs. Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliarde lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pe anul curent, 2019. Practica de completare a sumelor la rectificări sau orice alte artificii contabile marca PSD nu mai reușesc să convingă pe nimeni. De asemenea, atrag atenția că practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii. Creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor. Deci, repet ca să se înțeleagă bine. Pensiile se puteau crește mult mai repede decât așa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie. Sau, cu alte cuvinte, din punct de vedere legal și fără nicio intervenție din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creșterea pensiilor cu mult mai devreme. Cum și copiii ar fi putut primi alocațiile majorate de la 1 martie dacă PSD și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru. Guvernarea PSD a eșuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetățenii. Tocmai categoriile sensibile, precum pensionarii, vor fi cele mai afectate de spirala creșterii prețurilor, de inflația galopantă, de lipsa investițiilor în sănătate. Din cauza PSD, dezvoltarea României din ultimii ani a rămas mult în urmă. Și rezultatele se văd. Este culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare prin investiții majore în spitale, autostrăzi, în școli, într-o perioadă în care economia crește și oportunități există. PSD a uitat un principiu de bază al democrației – când guvernezi, o faci în primul rând pentru țară, nu pentru tine! Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, și dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!”, a mai precizat președintele României.

În replică, cei de la PSD susțin că Iohannis minte.

Este un joc făcut pe seama copiilor care nu și-au putut primi alocațiile majorate de la 1 martie 2019, așa cum prevăzuse ordonanța Guvernului emisă la finalul lunii februarie. Este de asemenea un joc politic făcut de președintele Iohannis pe spatele pensionarilor pe care îi minte la fel cum a făcut-o și în trecut, spunând mereu că nu mai sunt bani pentru plata pensiilor. Realitatea l-a contrazis însă de fiecare dată. Pensiile au fost plătite și majorate în avans față de prevederile legale. Este un joc făcut de președinte împotriva tuturor românilor care așteaptă investițiile din sănătate al căror buget este cu 6 miliarde mai mare față de anul trecut și cu 16 miliarde mai mare față de bugetul Guvernului Cioloș girat de președintele Iohannis”, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției PSNews Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.