Skip to content
Administrație locală Ediția de astăzi

Lucrările de reabilitare la drumul județean dintre Rogova și Gruia au fost recepționate

Președintele Consiliului Județean Mehedinți anunță că a semnat procesul verbal de recepție a lucrărilor de reabilitare a DJ562A, pe tronsonul Gruia (int.Dn56C)- Rogova (int. DN56A), în lungime de 25,6 km.
Este vorba despre Lotul I al proiectului de reabilitare/modernizare a 112 km drumuri județene din Mehedinți, proiect implementat de Consiliul Județean Mehedinți, cu fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional. Lucrările sunt de foarte bună calitate, traficul pe acest tronson desfășurându-se în acest moment în cele mai bune condiții, exact cum mi-am dorit să se întâmple încă de la momentul la care s-a realizat proiectul și am reușit să atragem fondurile europene pentru finanțare. Pe lângă partea carosabilă care a fost complet reabilitată, s-au realizat șanțuri, rigole carosabile și de acostament, legături cu drumurile laterale (130), trotuare pe o distanță de aproape 8 km, accese proprietăți (376), podețe laterale (59), podețe transversale (17), au fost reabilitate două poduri. Totodată, s-au realizat marcaje rutiere, s-au montat borne kilometrice și indicatoare pentru fluidizarea traficului”, a anunțat Aladin Georgescu.
Valoarea acestui obiectiv este de 28,210,114. lei fără T.V.A.
În cadrul proiectului de 112 km, au fost recepționate până în prezent tronsoanele Punghina – Oprișor (DJ 563 – 16 km) și tronsonul Oprișor – Bălăcița (DJ 561A – 11,8 km). Continuă lucrările pe celelalte două loturi ale proiectului, DJ 561A – 32 km (Gvardinița – Bîcleș – Vlădica – Tîmna), DJ 607 – 26 km (DN67A – Grozești – limită jud. Gorj). Acesta este cel mai amplu proiect de reabilitare și modernizare a drumurilor județene din Mehedinți din ultimii 30 de ani, iar pe măsură ce se implementează, ne apropiem din ce în ce mai mult de obiectivul pe care mi l-am propus pentru județul nostru, acela de a avea o infrastructură rutieră modernă. Astfel, deschidem calea pentru noi investiții și dezvoltarea turismului”, a mai explicat președintele CJ Mehedinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.