Astăzi, 22 decembrie 2021, se împlinesc 32 de ani de la arestarea soților Nicolae și Elena Ceaușescu, respectiv de la prăbușirea regimului comunist instaurat prin lovitura de stat de la 23 august 1944.
Ascensiunea comuniștilor s-a produs brusc, după arestarea mareșalului Ion Antonescu, la ordinul Regelui Mihai, pentru ca România să întoarcă armele împotriva Puterilor Axei și astfel, să se alăture taberei Uniunii Sovietice, din tabăra Aliaților. Impulsul pentru lovitura de stat de la 23 august 1944 l-a dat înfrângerea Axei la Stalingrad.
Blocul National-Democratic format din PNȚ, PNL, PSD și PCR a jucat un rol determinant în îndepărtarea lui Ion Antonescu și a desprinderii României de Germania nazistă.
Cum au fost puse bazele celor 45 de ani de comunism în România
Lovitura de stat de la 23 august a schimbat statutul Partidului Comunist în România. La începutul lui 1944, după 23 de ani de existenţă, partidul era un grup politic mai degrabă neînsemnat din punct de vedere al numărului de membri și al inițiativelor. Totuși, până la finalul lui 1944, puterea sovietică de ocupaţie propulsase PCR-ul pe prima scenă politică. Astfel, a fost pregătit pentru îndeplinirea rolului ce-i fusese atribuit de Iosif Stalin pentru viitorul României.
După 6 martie 1945, guvernele României au fost dominate de comuniști și impuse de Moscova cu ajutorul armatei sovietice. Regele Mihai nu s-a putut opune. El era considerat de sovietici o piedică pentru planurile comuniștilor de instaurare a totală a regimului dictat de la Stalingrad.
În 6 martie 1945 a fost instaurat primul guvern comunist, condus de către Petru Groza, sub presiunea forțelor de ocupație sovietice și cu ajutorul adjunctului ministrului sovietic de Externe, Andrei Vișinski. Mihai I, la 25 de ani, ultimul impediment în calea comuniștilor, a fost înlăturat la sfârşitul anului 1947, odată cu semnarea actului de abdicare, scrie b1.ro.
Ce s-a întâmplat pe data de 22 decembrie 1989, în București
La 44 de ani la instaurarea primului guvern comunist, sistemul represiv avea să pice. Nicolae Ceaușescu era la cârma țării din 9 decembrie 1967. Pe data de 21 decembrie a cunoscut ostilitățile cetățenilor într-o manieră fără precedent. În urma tensiunilor de la Timișoara, a organizat în București o contramanifestație, un miting de susținere PCR, dar cei prezenți au scandat împotriva dictaturii.
Data de 22 decembrie avea să pună capăt regimului condus de către Nicolae și Elena Ceaușescu. În această zi, șeful Securității, Iulian Vlad, și noul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, nu refuzat să mai aplice ordinele de luptă ale dictatorului, iar sediul CC a fost înconjurat de 80.000 de manifestanți, iar Armata a trecut de partea poporului. Stănculescu a cerut soților Ceaușescu să fugă cu un elicopter.
Fuga dictatorilor a fost, de fapt, momentul în care a picat regimul comunist, cel puțin la nivel simbolic. Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:00. În jurul orei 15:30, soții Ceaușescu au fost arestați aproape de Târgoviște.
După fuga lui Nicolae și Elena Ceaușescu, mulțimea a invadat Comitetul Central, iar Televiziunea Română și-a reluat emisia. Sute de mii de oameni au ieșit pe străzi, pentru a celebra momentul. Totuși, după câteva ore a început să se tragă, în mod inexplicabil. Astăzi, cei mai mulți martori susțin că a fost o diversiunea creată de noua putere, pentru a demonstra că „libertatea s-a câștigat cu greu, cu mult sânge vărsat”.
În 21 decembrie, Armata, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, deja bifase 49 de morți, 500 de răniți și peste 1.000 de arestați. O zi mai târziu, violențele păreau a fi înăbușite.
Tot pe 22 decembrie, prin decretul CFSN (n.r. – Consiliul Frontului Salvării Naționale – noua entitate politică ce a fost creată pe fondul mișcării anti-Ceaușescu) semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional, pentru judecarea celor doi dictatori.
Procesul s-a desfășurat în data de 25 decembrie și a fost un simulacru, în care și avocatul dictatorilor a jucat rolul de acuzator. Avocatul Constantin Lucescu a recunoscut acest aspect, ulterior. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și au fost executați în prima zi de Crăciun.
Ce a urmat după Revoluția din 1989
Oamenii cheie ai sistemului comunist, în frunte cu Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, au devenit lideri ai anticomunismului, care au fondat Frontul Salvării Naționale (FSN), care a oferit apoi primul guvern și primul președinte post-decembrist, cu scoruri uriașe la alegeri.
Ion Iliescu a devenit membru în PCR din 1953, iar până la Revoluție a deținut diverse funcții-cheie în cadrul partidului și implicit, în structurile statului, precum: șef al studenților comuniști, adjuct în cadrul Secției de Propagandă și Agitație, deputat al Marii Adunări Naționale, secretar CC al PCR, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, membru al Consiliului de Stat. Iliescu, apropiat al lui Ceaușescu, era considerat de mulți oameni ai sistemului succesorul dictatorului. La Revoluție, el era director al Editurii Tehnice, nu mai făcea parte din Comitetul Central al PCR din 1984.
Pentru că România a trecut de la comunism la democrație, respecitv capitalism, cu oamenii care au fost la putere în vechiul sistem, au izbucnit proteste în București, formate în special din tineri, acțiuni înăbușite.
Minerii conduși de către Miron Cozma, preluați de angajați ai SRI s-au ocupat de organizarea măcelului, unul dintre cele mai negre episoade din istoria României și probabil, cel mai nefericit din istoria ultimilor 30 de ani.
Ion Iliescu a numit protestele de stradă drept mișcări „legionare”, iar dupămasacrul soldat cu sute de răniți și de morți, le-a mulțumit minerilor pentru „colaborare”. Au urmat apoi ascensiunea de noi figuri politice pentru opinia publică, dar vechi din punct de vedere al rădăcinilor montate în sistemul represiv și chiar în PCR sau vechea securitate, politicieni care au ajuns președinți, parlamentari, premieri și miniștri.
Până astăzi, opiniile sunt împărțite în legătură cu autenticitatea Revoluției din 1989, considerată mai degrabă o lovitură de stat de un număr semnificativ al revoluționarilor și istoricilor.
