Skip to content
Spot

Peste 348 milioane euro au intrat în țară pentru proiectele PNDR ca rambursări de la Comisia Europeană

Comisia Europeană a comunicat oficial României că a aprobat rambursarea a 348,31 milioane de euro la finalul lunii ianuarie, reprezentând cheltuieli efectuate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) și solicitate pentru decontare de către țara noastră în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2019. Banii au intrat efectiv în conturile statului român în data de 5 februarie 2020.

Astfel, conform informării primite de la Banca Națională a României, acești bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 5 februarie 2020, potrivit PSNews.ro

Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli și mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare și plată în deplină concordanță cu cerințele regulamentelor europene, arată AFIR într-un comunicat.

Sumele solicitate și rambursate reprezintă plățile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiții finanțate prin PNDR 2020, dar și plățile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenția de Plăți pentru Intervenție în Agricultură (APIA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.